Ziarul electronic al arădenilor

Symmetrica anunţă inaugurarea noii unităţi de producţie de la Zimandu Nou

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunţă inaugurarea noii unităţi de producţie de la Zimandu Nou, în urma unei investiţii de peste 6 milioane de euro.

Odată cu noua fabrică, Symmetrica ajunge la un total de şapte fabrici în toată ţara şi îşi consolidează poziţia pe piaţa locală de profil.

„Extinderea cu unităţi de producţie în zone strategice care să deservească întreaga piaţă din România a fost parte din filosofia noastra încă de la înfiinţare. Astfel, investiţia realizată în judeţul Arad a venit ca un pas firesc nu doar în întărirea poziţiei Symmetrica, ci şi în contextul cererii în creştere pe piaţa din regiune. Producţia efectivă în noua fabrică din judeţul Arad a început în primul trimestru al acestui an, iar produsele realizate aici vor asigura cu precădere zona de Sud-Vest a ţării“, a declarat Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica.

Potrivit afirmaţiilor sale, noua unitate de producţie este amplasată pe un teren de 40.000 de metri pătraţi, dispunând de o hală de producţie cu o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. Ca şi toate celelalte fabrici deţinute de companie, şi aceasta are la bază designul şi funcţionalitatea gândite de echipele proprii de ingineri, fiind dotată cu echipamente de producţie de ultimă generaţie, complet automatizate.

Fabrica Symmetrica din Arad va produce pavele, borduri, elemente de grădină şi rigole, la o capacitate medie de 3.000 metri pătraţi zilnic, asigurând o creştere cu 15% a întregii producţii la nivelul companiei.

În acest moment, Symmetrica deţine şapte unităţi de producţie. Dincolo de fabrica nou inaugurată, compania operează fabrici şi în Vereşti – Suceava, Podul Iloaiei – Iaşi, Bolintin Vale – Ilfov, Prejmer – Braşov, Cociu – Bistriţa Năsăud şi Mărăşeşti – Vrancea.

În ceea ce priveşte planurile de viitor ale companiei, reprezentantul Symmetrica a afirmat că sunt vizate noi investiţii atât în extinderea geografică prin amplasarea de noi unităţi de producţie în puncte cheie din ţară, cât şi în majorarea capacităţilor de producţie în unităţile deja existente.

„În funcţie de evoluţia pieţei locale de profil, dar şi de investiţiile realizate în proiecte publice sau private de construcţii şi amenajări, luăm în calcul extinderea capacităţii totale de producţie în următorii ani“, a subliniat Sebastian Bobu.

Nevoia de extindere a capacităţii de producţie a venit şi în contextul favorabil al pieţei de construcţii, dar şi al creşterii business-ului companiei de la an la an. Astfel, în 2020 Symmetrica a înregistrat un avans cu 20% al cifrei de afaceri, de la circa 135 milioane de lei (circa 28 milioane de euro) în 2019, la circa 162 milioane de lei (circa 34 milioane de euro), urmându-şi trendul ascendent din ultimii ani.

Şi la nivelul volumelor de produse livrate, Symmetrica a înregistrat un avans considerabil. Dacă în 2019 compania a vândut aproximativ 6,3 milioane de metri de produse, anul trecut a ajuns la circa 7 milioane de metri.

„În ciuda faptului că anul trecut a fost marcat de debutul pandemiei de COVID-19, piaţa de construcţii, în general, şi cea de pavele şi borduri, în special, nu au fost puternic afectate. De asemenea, dincolo de proiectele publice şi private derulate, business-ul nostru a beneficiat şi de schimbarea comportamentului de consum al românilor care, mai ales în perioada de lock-down, au investit în activităţi de amenajare a caselor şi grădinilor. Astfel, trendul de creştere al pieţei se menţine şi în acest an şi, la nivel de business, estimăm că Symmetrica va raporta un avans de 15% la finalul lui 2021“, a încheiat Sebastian Bobu.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.