Ziarul electronic al arădenilor

Sute de somații trimise proprietarilor de clădiri degradate din Arad

Autoritățile locale au emis, anul acesta, peste 300 de somații noi pentru proprietarii clădirilor degradate din municipiul Arad, cele mai multe dintre acestea fiind în zona centrală.

„În primele cinci luni ale acestui an, peste 300 de noi somații au fost emise de polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal proprietarilor de clădiri degradate din municipiu, cele mai multe dintre acestea fiind identificate în zona centrală a orașului.

În urma verificărilor întreprinse în teren de polițiștii locali, comisia de specialitate constituită în scopul inventarierii clădirilor și terenurilor neîngrijite a emis, până la data de 15 mai 2019, somații însoțite de fișe de evaluare privind stadiul de degradare al clădirilor. În acest sens, proprietarilor li se recomandă demararea lucrărilor de reabilitare a clădirilor pe care le dețin“, a anunțat Primăria Municipiului Arad.

Conform municipalității, „alarmant este faptul că numărul imobilelor degradate sporește de la un an la altul“.

Anul trecut, Primăria Municipiului Arad a identificat 210 clădiri degradate, pasibile de supraimpozitare, începând cu anul 2019.

„În baza evaluării comisiei de specialitate constituite la nivelul instituţiei a fost calculat procentul de majorare a impozitului în cazul fiecărei proprietăţi neîngrijite. Nu intră sub incidența impozitului majorat clădirile pentru care s-au obținut autorizații de construire și a fost anunțată începerea lucrărilor până cel târziu la data de 31 decembrie 2019 sau ale căror fațade au fost renovate până la această dată“, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului Arad.

Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că în acest an va fi aplicată pentru prima dată „taxa de paragină“ celor care deţin clădiri degradate, după ce, în ultimele luni, au fost trimise somaţii.

În cursul anului trecut, o comisie de specialitate a Primăriei a inventariat toate clădirile şi terenurile, fiind constatate degradări majore la sute de faţade, în timp ce numeroase terenuri au fost găsite acoperite cu buruieni, moloz şi gunoaie.

Potrivit Codului Fiscal, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan, Consiliul Local poate majora impozitul cu până la 500 la sută.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.