Universitatea Cluj a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (2-1), duminică, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.
Kenyanul Eric Johana Omondi (13) a deschis scorul pe contraatac, după o eroare comisă de fundaşul argentinian Lucas Masoero.
UTA şi-a majorat avantajul prin olandezul Kevin Luckassen (36), care a beneficiat de o greşeală a lui Bogdan Mitrea, celălalt fundaş central al clujenilor.
”U” a redus din diferenţă prin Daniel Popa (45+4), cu un şut superb la colţul lung.
Omondi a reuşit dubla după pauză (55), cu un şut înşelător la colţul lung, pe care slovacul Andrej Fabry a încercat să îl devieze, dar nu a părut să reuşească.
”U” a alergat după egalare, dar cei cu ocaziile mai mari au fost tot arădenii, portarul Plamen Iliev blocându–i pe rând pe
Omondi (60) şi Luckassen (61).
Brazilianul Thalisson Kelven a marcat un gol în min. 6 al partidei, dar reuşita sa a fost anulată de VAR pentru ofsaid.
UTA a reuşit a doua victorie consecutivă, în timp ce ”U” Cluj are două eşecuri la rând.
UTA şi-a luat revanşa după ce Universitatea a câştigat în tur cu 1-0.
U Cluj: Iliev – Chipciu, Thalisson, Mitrea (Anselmo – 46), Masoero, Roger (Vătăjelu – 67) – Silaghi, Fossati (Gheorghe – 46), Bic – Nistor, D. Popa (Roguljic – 67).
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
UTA Arad: Kucher – Căpuşă, Conte, Benga, Rodrigues – Fabry (Morar – 70), Freitas (Lopez – 70), Mihai – Omondi (David – 90+4), Luckassen (Ofosu – 83), Micovschi (Pop – 90+4).
Antrenor: Mircea Rednic
Cartonaşe galbene: Chipciu (58)/Conte (54), Micovschi (58), Morar (74)
Arbitri: Iulian Călin – Romică Bîrdeş, Florian Vişan – Rareş George Vidican
Camera VAR: Cătălin Popa, Ciprian Danşa
Observatori: Iosif Olah, Viorel Ilinca.
Rednic: Dacă reușim să câștigăm acasă cu Botoșani, începem să visăm
