Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Autorităţile de la PTF Nădlac II au blocat intrarea în ţară a două TIR-uri care veneau din Italia şi Austria, pentru că erau încărcate cu peste 43 de tone de deşeuri, pentru care şoferii nu aveau documente de import.

Automarfarele erau conduse de şoferi români, care au declarat la graniţă că transportă deşeuri de aluminiu de la societăţi comerciale din Italia şi Austria pentru firme din România. „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 43.730 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse“, a informat Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile române au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorilor din cele două ţări.

Cercetat pentru violență

Un bărbat din orașul Lipova este cercetat penal pentru că și-a agresat soția, dar și pe sora acesteia, iar pe numele agresorului a fost emis și un ordin de protecție provizoriu. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat, miercuri, că polițiștii din Lipova cercetează un bărbat în vârstă de 44 de ani, din acest, care, la data de 18 iulie, și-ar fi amenințat cu acte de violență soția și sora acesteia, iar ulterior le-ar fi agresat. „Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cel în cauză fiind cercetat penal pentru violență în familie și amenințare“, se arată într-o informare remisă de reprezentanții Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Acțiune preventivă a polițiștilor

Polițiștii din municipiu, împreună cu cei din orașul Lipova, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au desfășurat, la data de 18 iulie, o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere. În cadrul activităților au fost legitimate 227 de persoane și verificate 203 autovehicule. 68 de persoane au fost conduse la sediul Poliției în vederea stabilirii unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, etc.), acestea fiind fotografiate și amprentate de polițiștii criminaliști. Au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.850 de lei, fiind totodată reținut un permis de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare. 61 de persoane au fost testate cu aparatele DrugTest și alcooltest.

Sancțiuni aplicate de polițiști

Polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 22.600 de lei, din care 17 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora. Au fost reținute 5 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, au transmis polițiștii rutieri din Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.