Un bărbat din Arad a fost depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența drogurilor, iar polițiștii au stabilit că avea și dreptul de a conduce suspendat.
IPJ Arad a informat că, în noaptea de 3/4 aprilie, în jurul orei 1.00, polițiștii din cadrul Secției 2 din cartierul Micălaca au depistat un arădean în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei. „Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru consum de benzodiazepină și metamfetamină. A fost dispusă recoltarea de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate. Totodată, din verificări a reieșit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat“, a transmis Biroul de presă al IPJ Arad. Arădeanul este cercetat penal, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Ordin de protecție provizoriu
Polițiștii arădeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-a înjurat concubina, în timpul unui scandal între cei doi. Într-o informare remisă presei de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad se menționează că polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca au fost sesizați despre un scandal în familie, pe strada Zimbrului din municipiul Arad. „Din cercetări a reieșit că un arădean în vârstă de 38 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi adresat injurii concubinei și ar fi provocat scandal“, au transmis, marți, reprezentanții IPJ Arad. Conform sursei citate, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Acțiuni în municipiu și județ
Polițiștii din municipiul Arad, împreună cu cei din orașul Lipova, au desfășurat, în cursul zilei de 3 aprilie, câte o acțiune preventivă, cu scopul reducerii riscului rutier. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a precizat că în cadrul activităților au fost legitimate 97 de persoane și verificate 94 de autovehicule, fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, la regimul circulației rutiere, în valoare de aproximativ 15.645 de lei. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. „Aceste acțiuni au caracter continuu și se desfășoară permanent, atât în municipiu, cât și în județ“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Cu documentul altei persoane
Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat un bărbat din Somalia care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document de identitate finlandez care aparţinea altei persoane. Bărbatul călătorea ca pasager într-un autocar înmatriculat în România și s-a legitimat cu un pașaport ce avea însemnele autorităților din Finlanda. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Somalia, în vârstă de 25 de ani, solicitant de azil în România.
