Un TIR încărcat cu 23 de tone de deşeuri aduse din Germania a fost oprit la intrarea în ţară şi întors la expeditor, după ce autorităţile române au constatat că încărcătura era complet diferită de ce scria în acte, respectiv în loc de plastic şi cauciuc erau deşeuri textile şi metal.
Încărcătura a fost verificată în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe autostradă, a transmis, joi, Garda de Mediu Arad. „În documentele care însoţeau cele 23 de tone de deşeuri era menţionat codul pentru deşeuri materiale plastice şi de cauciuc. Având în vedere că marfa din automărfar nu corespundea cu documentele însoţitoare, acestuia i-a fost interzisă intrarea în ţară prin PTF Nădlac II. Transportul provenea din Germania şi avea destinatar un agent economic din judeţul Dâmboviţa“, au informat comisarii de mediu. Autorităţile au dispus ca marfa să fie returnată societăţii expeditoare din Germania.
Reținut pentru concurs de infracțiuni
Polițiștii din cadrul Secției 8 Rurală Săvârșin cercetează un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Vărădia de Mureș, care, în ziua de 8 martie, pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi agresat fizic concubina, după care aceasta ar fi plecat de la domiciliu. Bărbatul s-ar fi deplasat la imobilul unde știa că a plecat concubina sa, unde ar mai fi lovit alte două persoane. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților de la Judecătoria Lipova, cu propunerea luării de măsuri preventive. „Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu și lovire“, a informat IPJ Arad.
Șoferi de TIR, cercetaţi pentru trafic de migranţi
Trei şoferi de TIR, un român, un turc şi un bulgar, sunt cercetaţi penal pentru trafic de migranţi, după ce au ascuns în semiremorci zeci de migranţi din trei ţări, descoperiţi la ieşirea din ţară. Automarfarele au fost verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, iar conform documentelor de însoţire a mărfii transportau metal, materiale textile şi piese auto în Slovacia, Polonia şi Belgia. „În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, 30 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria şi Nepal, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România“, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad. Cei trei şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar persoanele ascunse în automarfare sunt cercetate pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Acțiuni preventive, în municipiu și județ
Polițiștii din municipiul Arad, împreună cu cei din orașul Lipova, au desfășurat, în cursul zilei de 8 martie, câte o acțiune preventivă, cu scopul reducerii riscului rutier. În cadrul activităților au fost legitimate 63 de persoane și verificate 58 de autovehicule, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, în valoare de aproximativ 14.330 de lei. „Aceste acțiuni au caracter continuu și se desfășoară permanent, atât în municipiu, cât și în județ“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
