Coloane mari de maşini şi camioane au fost înregistrate, miercuri, la frontiera cu Ungaria, după o defecţiune de câteva ore a sistemului informatic ungar, care a provocat blocaj în tranzitarea graniţei, iar la reluarea traficului timpii de aşteptare pentru formalităţi ajungeau, în judeţul Arad, la cinci ore.
Potrivit aplicaţiei „Trafic online“ de pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, sistemul informatic al autorităţilor de frontieră maghiare nu a fost funcţional câteva ore. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă, a declarat, pentru Agerpres, că traficul a fost reluat între timp dar se înregistrează timpi mari de aşteptare la frontieră pe ambele sensuri de tranzitare. În cazul traficului uşor şi turistic, la PTF Nădlac II se aştepta cel puţin două ore pe sensul de ieşire din ţară şi o oră şi jumătate pe sensul de intrare în România. Aici erau deschise câte trei artere pentru maşini şi autocare pe fiecare sens. La Nădlac I se aştepta 40 de minute la ieşire şi 20 de minute la intrare. În cazul traficului greu erau probleme mai mari. La PTF Vărşand se aştepta 5 ore la ieşirea din ţară, coloana de camioane fiind de câţiva kilometri pe DN 79A. La Nădlac II (autostrada pan-europeană) se aştepta două ore, iar la Nădlac I, o oră şi jumătate.
Deşeuri din Germania, oprite la frontieră
Peste 23 de tone de deşeuri aduse din Germania cu un TIR au fost oprite la intrarea în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, după ce autorităţile au constatat că şoferul nu are documentele necesare. Poliţiştii de frontieră au verificat TIR-ul, care era condus de un român. Conform documentelor, el transporta deşeuri de material metalic şi textil, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.510 kg de deşeuri constând în material metalic şi textil, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse“, a informat Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate societăţii expeditoare.
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri din Arad au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 43.500 de lei, dintre care 44 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora. De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de polițiștii rutieri.
Femeie cercetată pentru furt
O femeie din localitatea Pilu este cercetată de polițiști, pentru că a sustras dintr-un magazin produse alimentare în valoare de aproximativ 5.000 lei. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat, miercuri, că polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Chișineu-Criș cercetează o femeie în vârstă de 26 de ani, din Pilu, care, în perioada ianuarie – martie, ar fi sustras dintr-o societate comercială din localitate, mai multe bunuri alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei. „Cea în cauză este cercetată penal pentru infracțiunea de furt“, se arată într-o informare transmisă de IPJ Arad.
