Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un tânăr din Macea, care nu are permis de conducere, este cercetat de poliţişti după ce în decurs de câteva zile ar fi furat două maşini, iar pe una a condus-o, a alimentat fără să plătească la o benzinărie, a avariat-o şi a abandonat-o.

Tânărul are 26 de ani şi ar fi furat maşinile din Şiria şi Vladimirescu, însă este suspect de furturi şi în alte cazuri. „Cu unul dintre autoturisme s-ar fi deplasat la o staţie peco din zonă, unde ar fi alimentat fără să plătească, ulterior ar fi avariat autoturismul şi l-ar fi abandonat. În urma verificărilor, s-a stabilit că cel în cauză nu deţine permis de conducere. Acelaşi bărbat este bănuit de un furt dintr-o societate comercială din Măderat, de unde, în noaptea de 11/12 noiembrie a.c., prin tăierea gratiilor unui magazin, ar fi sustras aproximativ 1.000 de lei. Tot în cursul acestei luni, bărbatul ar mai fi sustras un autoturism din Olari, pe care l-ar fi abandonat între localităţile Sânmartin şi Socodor“, a informat IPJ Arad. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. El este cercetat pentru infracţiuni de furt în scop de folosinţă şi furt calificat.

Infractori predați Poliției Municipale

Polițiștii locali din Arad au predat Poliției Municipale trei persoane căutate pentru diverse infracțiuni și care au mai multe dosare penale pe rolul instanțelor de judecată. „Numiții B.C.F., 21 de ani, cu domiciliul în Sântana, L.V.I., 23 de ani, din Sintea Mare, și B.P.F., 21 de ani, din Arad, căutați pentru diverse infracțiuni și având mai multe dosare penale pe rol, au fost prinși de polițiștii locali, joi, vineri și luni“, a transmis DGPL Arad. Conform sursei citate, L.V.I., suspect de furt dintr-un autoturism din Arad, a fost surprins vineri, pe B-dul Revoluției, în fața Primăriei. B.C.F. și B.P.F. au fost prinși pe Calea 6 Vânători, respectiv strada Cocorilor. „Toți au fost interceptați în teren, identificați, reținuți și conduși în bune condiții la Poliția Municipiului Arad“, a transmis Direcția Generală Poliția Locală Arad.

Bărbat salvat de pompierii militari

Pompierii militari arădeni au intervenit, luni, în jurul orei 11.00, cu o autospecială de salvare la înălțime și două echipaje SMURD pentru salvarea unui bărbat care a rămas blocată la etajul superior al unei case aflată în construcție, din localitatea Covăsânț. „Bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost coborât în siguranță și a fost preluat de către echipajul medical SMURD TIM, prezentând o fractură deschisă la nivelul membrului inferior stâng“, se arată într-o informare remisă de ISU Arad.

Bărbatul, conștient și cooperant, a fost asistat la locul evenimentului și transportat la Spitalul Județean Arad pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Cu permis de conducere fals, la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat un tânăr din România care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, era la volanul unui autoturism înmatriculat în Ungaria. La controlul specific, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Norvegia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. În urma cercetărilor s-a constatat că tânărul nu deţine permis de conducere şi au fost demarate cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.