Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat, ascunşi într-un TIR încărcat cu metal, patru cetăţeni din Pakistan, India și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

Migranții au fost depistați când la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar în vârstă de 58 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în Bulgaria şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, metal, pe ruta Turcia-Germania. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate patru cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Pakistan, India și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 28 și 36 de ani şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Hoț reținut de polițiști

Un bărbat din Șiria este cercetat penal, după ce a furat bani dintr-o locuință de pe raza acestei comune. IPJ Arad a informat, marți, că, la data de 19 septembrie, polițiștii din Șiria au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că, în urmă cu puțin timp, i-a fost sustrasă din locuință suma de 660 de lei. „În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, la scurt timp, polițiștii l-au identificat pe o stradă din localitate pe cel bănuit de comiterea faptei, în persoana unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Șiria. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad. Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Infracțiuni rutiere depistate

Un bărbat din Arad și unul din Almaș au fost depistați conducând autoturisme în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar pe numele lor au fost întocmite dosare penale. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, la data de 19 septembrie, un bărbat de 42 de ani, din Arad, care a condus un autoturism pe o stradă din municipiu. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, lla data de 19 septembrie, polițiștii din orașul Sebiș au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Almaș, care conducea un autoturism pe raza localității Păiușeni. Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Cetăţean străin cu viză falsă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetățean din Sri Lanka care a încercat să ajungă în spaţiul Schengen folosind un pașaport în care era inserată o viză falsă. Bărbatul a fost depistat când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autocar înmatriculat în România. La controlul specific, persoana a prezentat un pașaport având însemnele autorităţilor din Sri Lanka, în care era inserată o viză de scurtă ședere. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că viza inserată în documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, aceasta fiind falsă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.