Un bărbat care efectua un transport ilegal de lemne a fost depistat pe un drum județean din Arad.
„Polițiștii din Săvârșin au depistat, pe D.J. 682, între Neudorf și Zăbrani, un bărbat de 33 de ani, din județul Timiș, în timp ce transporta, cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, aproximativ 18 metri cubi de material lemnos din speciile fag și gorun, cantitate care nu corespundea cu cea înscrisă în avizul de însoțire“, a informat IPJ Arad. Materialul lemnos a fost predat Ocolului Silvic Lipova, iar ansamblul rutier a fost reținut. În continuare se efectează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 m.c. neînsoțit de documenete specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitate provenienței acestora, conform Legii 46/2008.
A distrus aparatul de joc
Un bărbat din Săvârșin este cercetat penal pentru că a distrus un aparat de jocuri de noroc, aflat într-un bar din comună. Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, polițiștii din cadrul Secției 8 Rurală Săvârșin cercetează un bărbat în vârstă de 43 de ani, din această comună, care, în seara zilei de 13 septembrie, a distrus un aparat de jocuri de noroc din incinta unei societăți comerciale. „În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru recuperarea prejudiciului și luarea măsurilor legale care se impun“, se arată într-o informare remisă presei de IPJ Arad.
Furturi din supermarketuri
Un tânăr din Arad și o femeie din Semlac sunt cercetați penal pentru că au furat produse alimentare și nealimentare din supermarketuri din municipiu. IPJ Arad a informat, miercuri, că polițiștii cercetează un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Arad, și o femeie în vârstă de 33 de ani, din Semlac. Conform oamenilor legii, cei doi au fost depistați în flagrant delict în timp ce sustrăgeau bunuri alimentare și nealimentare din supermarketuri din municipiul Arad, ascunzându-le sub haine. „Prejudiciul total, în valoare de 255 de lei, a fost recuperat și returnat societăților comerciale, cei în cauză fiind cercetați pentru furt“, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Infracțiuni depistate în trafic
Un arădean de 58 de ani a fost depistat, pe strada dr. Aurel Ardelean din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În Sântana, un tânăr de 21 de ani, din Zimandu Nou, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism care avea valabilitatea numărului de înmatriculare provizoriu expirată din decembrie 2021. Verificările ulterioare au relevat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, autoturismul fiindu-i încredințat, spre a-l conduce, de mama lui. Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
