O tânără din Hălmăgel este cercetată penal pentru că a furat, de două ori, bijuterii dintr-un magazin aflat în incinta unui centru comercial din Arad.
„Polițiștii au identificat o tânără de 24 de ani, din Hălmăgel, care, în ziua de 17 august, profitând de cheia lăsată în sistemul de închidere al ușii de acces, ar fi pătruns într-un magazin dintr-un centru comercial de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu și ar fi sustras bijuterii de aur în valoare de peste 11.500 de lei. În cursul cercetărilor, s-a stabilit că aceeași persoană, în data de 15 august, ar fi sustras bijuterii de aur în valoare de peste 3.000 de lei, din același magazin“, a informat IPJ Arad. Sub coordonarea procurorului de caz, în ziua de 29 august a fost efectuată o percheziție domiciliară la adresa persoanei bănuite, unde au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor o parte din bijuteriile sustrase, verificările ulterioare stabilind că celelalte ar fi fost amanetate pe raza municipiului. Tânăra este cercetată pentru furt calificat, în cauză fiind continuată documentarea activității sale infracționale, pentru recuperarea prejudiciului, în valoare de aproape 15.000 de lei, și luarea măsurilor legale.
Incendiu la Policlinica „Turcin“
Pompierii militari au intervenit, joi, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la Policlinica „Turcin“ din cartierul Pârneava. „La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate cât și la restul clădirii. Nu aau fost înregistrate victime, toate persoanele din clădire s-au autoevacuat înainte ca forțele de intervenție să ajungă. Menționăm faptul că policlinica nu este deocamdată deschisă publicului, această urmând să fie inaugurată în următoarea perioadă“, a transmis ISU Arad. Pompierii au reușit localizarea incendiului, fără a exista posibilitate de propagare, iar apoi au acționat pentru stingere. La incendiu a intervenit Detașamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, descarcerarea ușoară și un echipaj SMURD. Pompierii spun că incendiul a izbucnit imediat după un fulger puternic, acesta fiind cauza declanșării.
Migranți depistați în Cartierul de Vest
Poliţiştii de frontieră au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în Cartierul de Vest din municipiul Arad, trei cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. „În data de 1 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul misiunii au fost identificați, în Cartierul de Vest din municipiul Arad, trei cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt din Maroc“, a transmis Poliția de Frontieră. După finalizarea tuturor verificărilor, marocanii vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară, unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Arad au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore au fost aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 51.000 de lei. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de polițiștii rutieri din Arad.
