Un autotren încărcat cu 11 tone de deşeuri textile, respectiv îmbrăcăminte neutilizabilă, care venea din Germania, a fost blocat să intre în România, după ce autorităţile au constatat că firma destinatară nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a importa astfel de mărfuri.
Transportul a fost blocat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, a informat, miercuri, Garda de Mediu Arad. „În urma controlului unui automărfar care transporta deşeuri de îmbrăcăminte provenite din Germania şi avea ca destinaţie un agent economic din judeţul Sibiu s-a constatat că nu sunt respectate prevederile legale referitoare la transferul de deşeuri, agentul economic unde urma să fie descărcată încărcătura neavând instalaţie de valorificare iar documentele care însoţeau transportul erau incomplete şi completate eronat“, au transmis comisarii de mediu. Acesta este al patrulea transport de deşeuri textile oprit la Nădlac II în ultimele zece zile. Toate cele patru camioane veneau din Germania, având în total de 53 de tone de deşeuri.
Autori de infracțiuni, identificați
Polițiștii de la Secța 2 din cartierul Micălaca au identificat un bărbat de în vârstă 44 de ani, din Covăsânț, care, în ziua de 22 august, ar fi sustras 700 de lei dintr-un supermarket situat pe Calea Radnei, în municipiul Arad. Banii au fost recuperați și returnați proprietarului, în cauză fiind continuate cercetările pentru furt. Totodată, un alt bărbat, de în vârstă 32 de ani, din Arad, este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință. Acesta ar fi sustras un autoturism parcat în fața unei societăți comerciale din Arad, profitând de faptul că proprietarul a lăsat cheile autoturismului în contact. „În ambele cauze, polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor bănuiți“, a informat IPJ Arad.
Verificarea tonajului, pe drumuri
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și de la Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, cu cântarul mobil, au desfășurat o acțiune în județ, pentru verificarea respectării legalității transportului de marfă. „Au fost verificate 248 de vehicule, fiind aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, dintre care 78 conform O.U.G. 195/2002 și două pentru depășirea masei maxime admise. Au fost reținute 11 certificate de înmatriculare, iar în cazul unui vehicul de transport marfă a fost dispusă măsura imobilizării. Aceste activități se desfășoară periodic, pe toate drumurile județene“, se arată într-o informare remisă, miercuri, de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
Deșeuri abandonate în cartierul Grădiște
Polițiștii locali din Arad au surprins, în urma acțiunilor de patrulare specifice, o persoană care a abandonat deșeuri provenite din dezmembrări auto, pe un teren situat în zona fostelor sere din cartierul Grădiște. „Pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 92/2021, contravenientul, arădean cu domiciliul în zona centrală, s-a ales cu amendă în cuantum de 20.000 lei“, a informat DGPL Arad. La fața locului s-a constatat că persoana depistată nu se află pentru prima dată în postura de contravenient, deoarece a mai fost sancționată anterior de polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului pentru abandon și incendiere de deșeuri. Cea de-a doua faptă a fost inclusă ulterior săvârșirii în categoria celor de natură penală, prin modificările aduse de O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. „De menționat faptul că, deși C.V. a beneficiat în trecut de clemența instanței de judecată competente în soluționarea plângerii contravenționale, această oportunitate conferită de lege nu l-a determinat în adoptarea unei atitudini orientate spre respectarea valorilor ocrotite prin actele normative care reglementează domeniul protecției mediului, dovedind stăruință în comiterea cu regularitate a unor asemenea fapte“, au transmis representanții DGPL Arad.
