Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în diferite locuri din municipiul Arad, 27 de cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Arad și SPF Turnu au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul misiunilor, au fost identificați, în mai multe locuri din municipiul Arad (Stația CFR, cartierul Zona de Vest și ieșirea de pe autostrada A1 către Aeroportul Arad), 27 de cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Irak, India, Afganistan și Somalia, majoritatea solicitanți de azil în țara noastră. După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanții de azil vor fi îndrumaţi către Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
Cercetat pentru nerespectarea regimului armelor
Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad au identificat, la data de 14 august, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Zimandu Nou, care ar fi deținut la domiciliu o armă de tir sportiv cu aer comprimat, fără ca acesta să fie autorizat pentru a deține, purta și folosi arme și muniții letale sau neletale. „Arma a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor“, se arată într-o informare remisă presei de IPJ Arad.
Reținut pentru mai multe infracțiuni rutiere
Polițiștii de la Secția 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat, în noaptea de 17/18 august, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Apateu care conducea un autoturism DC 133. „Bărbatul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale polițiștilor, aceștia pornind în urmărirea lui, reușindu-se în cel mai scurt timp oprirea acestuia. În urma verificărilor în bazele de date a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, totodată acesta refuzând atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice“, au transmis reprezentanții IPJ Arad. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Coloane de maşini la ieşirea din ţară
Coloane de maşini s-au format, joi, la ieşirea din ţară spre Ungaria, cele mai aglomerate puncte de trecere fiind Nădlac II şi Nădlac I, unde timpii de aşteptare ajungeau la 90 de minute, în condiţiile în care mulţi români care lucrează în străinătate şi au venit în vacanţe la familii se întorc deja în ţările în care sunt angajaţi. Conform aplicaţiei online care monitorizează traficul la graniţe, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise şase artere de circulaţie pentru traficul uşor şi turistic pe sensul de ieşire din ţară, dar se aşteaptă cel puţin 90 de minute pentru formalităţile de trecere. La Nădlac I, timpul de aşteptare este de cel puţin 40 de minute. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru Agerpres, că aglomeraţia este generată de un număr foarte mare de turişti, dar că mulţi dintre cei care părăsesc ţara sunt români care lucrează în străinătate şi la începutul lunii august au venit în România pentru a-şi petrece o parte din concediu alături de familii. Poliţiştii de frontieră spun că în fiecare an, după jumătatea lunii august, punctele de trecere a frontierei cu Ungaria se aglomerează pe sensul de ieşire din România.
