Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

O femeie care traversa regulamentar o trecere de pietoni din municipiul Arad a fost acroșată de un autoturism și rănită, iar autorul faptei, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a părăsit locul faptei, fiind depistat ulterior de polițiști.

Polițiștii de la Biroul Rutier au fost sesizați, miercuri, prin S.N.U.A.U. 112, că o femeie a fost accidentată pe trecerea de pietoni din zona Spitalului Județean, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit, în jurul orei 19.20, o arădeancă, de 27 de ani, în timp ce traversa Calea Victoriei pe trecerea de pietoni din dreptul Spitalului Județean, a fost acroșată de oglinda unui autoturism de culoare neagră. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei, victima fiind rănită ușor“, a informat IPJ Arad. Polițiștii au depistat la scurt timp conducătorul auto, acesta fiind un tânăr de 18 ani, din Arad. „În urma testării cu aparatul alcoltest a rezultat o alcoolemie de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru stabilirea a împrejurărilor în care s-a produs accidentul“, a mai informat IPJ Arad.

Betonieră furată din curte

În cursul nopții de 22 spre 23 aprilie, în jurul orei 1.00, polițiștii de la Biroul Ordine Publică au depistat, pe strada Dornei din municipiu, un tânăr de 19 ani, din Arad, în timp ce trăgea după el o betonieră cu motor electric. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că betoniera a fost sustrasă, cu puțin timp în urmă, din curtea unui imobil de pe strada Dornei. „Betoniera a fost returnată proprietarului, pe numele tânărului fiind întocmit un dosar penal pentru furt calificat“, se arată într-o informare remisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Activități miniere, fără licență

Polițiștii de la Secția 10 Rurală Gurahonț au depistat doi bărbați, de 26 și 46 de ani, angajați la o societate comercială cu sediul în localitatea Cil, în timp ce executau activități miniere fără permis sau licență. Conform oamenilor legii, cei doi bărbați au extras și încărcat, în două utilitare, 28.200 kilograme de pământ din albia râului Criș, de pe raza localității Cil. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără licență“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

A condus fără permis un moped

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Fântânele, a fost depistat de polițiștii de la Biroul Ordine Publică, pe strada Hunedoarei din municipiul Arad, în timp ce conducea un moped neînmatriculat. „De asemenea, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal“, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.