Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Trei cetăţeni egipteni au fost descoperiţi de autorităţile române când încercau să iasă din ţară, prin PTF Nădlac II, ascunşi în portbagajul unei maşini conduse de un cetăţean român, cercetat pentru trafic de migranţi.

Autoturismul, înmatriculat în ţara noastră, a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, iar şoferul a declarat că merge în Austria. „În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în portbagajul autoturismului, trei cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, iar în urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Egipt, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. Cei în cauză intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen“, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad. Şoferul român este cercetat pentru trafic de migranţi, în timp ce egiptenii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cercetați pentru furt de miei

Trei bărbați din Sintea Mare, Vânători și Cintei, și un cioban din județul Buzău, sunt cercetați penal, după ce au furat 12 miei dintr-un saivan. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii de la Secția 3 Rurală Chișineu-Criș, au fost identificați trei bărbați din Sintea Mare, Vânători și Cintei, cu vârste între 24 – 38 de ani, care, cu ajutorul unui cioban de 36 de ani, din județul Buzău, ar fi sustras 12 miei dintr-un saivan din zona localității Cintei, în noaptea de 12/13 iunie. „În ziua de 27 iunie, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară în Sintea Mare, unde au fost găsiți 10 miei, care au fost returnați proprietarului“, a informat IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea integrală a prejudiciului, în cauză fiind continuate cercetările într-un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Ordin de protecție provizorii

Un cetățean polonez, cu rezidență în România, este cercetat penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere. IPJ Arad a informat, marți, că polițiștii din orașul Sebiș au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat în vârstă de 47 de ani, cetățean polonez, cu rezidență în România. Conform oamenilor legii, cetățeanul polonez, în ziua de 26 iunie, și în perioada premergătoare, și-ar fi amenințat și lovit concubina și ar fi distrus mai multe bunuri din locuința comună, din Sebiș. „Bărbatul este cercetat penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere“, se arată într-o informare remisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Prinși la pescuit ilegal

Polițiștii de la Secția 7 Rurală Lipova, împreună cu jandarmi de la Grupa de Supraveghere Lipova, au depistat, în seara zilei de 27 iunie a.c., un bărbat de 44 de ani, care, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Păuliș, pescuiau pe râul Mureș, într-o balasteiră din zona Păuliș – Sâmbăteni, prin metoda plasă-setcă. „Plasa, cu lungimea de 42 de metri și ochiuri de 4 centimetri, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura“, se precizează într-o informare remisă de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.