Doi bărbați, din Conop și Curtici, sunt cercetați penal pentru violență în familie, după ce și-au agresat soția, respectiv concubina.
Conform IPJ Arad, polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Lipova cercetează un bărbat de 36 de ani, din Conop, care, la data de 25 aprilie, ar fi agresat-o fizic, ar fi amenințat-o și i-ar fi distrus telefonul mobil soției, în timp ce se aflau la domiciliul conjugal din Conop. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și amenințare. De asemenea, la data de 26 aprilie, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 50 de ani, din Curtici, care ar fi agresat-o pe concubina sa, în timp ce se aflau la domiciliu. Totodată în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Cetăţean rus oprit la granița cu Ungaria
Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat un cetățean din Rusia, care a încercat să treacă ilegal frontiera folosind un permis de ședere fals. Rusul a fost depistat când la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania. La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat și un permis de ședere având însemnele autorităţilor din Belgia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Cetățeanului rus nu i s-a permis ieșirea din țară, iar în cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetați pentru tăiere ilegală de arbori
Doi bărbați din satul Groșeni sunt cercetați penal, după ce au tăiat și sustras șase arbori, din fondul forestier național. Conform unei informări remise de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au identificat, la data de 26 aprilie, doi bărbați de 31 și 33 de ani, ambii din satul Groșeni. Cei doi, în ziua de 24 aprilie, ar fi tăiat și sustras 6 arbori din specia molid, cu volumul aproximativ de 5 mc, din fondul forestier național situat pe raza localității Groșeni. „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori“, se precizează în informarea remisă, miercuri, de IPJ Arad.
Doi pakistanezi depistați la frontiera verde
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au depistat doi cetăţeni din Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. „În data de 26 aprilie, în jurul orei 9.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au observat, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos, spre teritoriul statului vecin. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor“, a informat Poliția de Frontieră. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Pakistan şi au vârste de 18, respectiv 28 de ani. În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
