O tânără din Arad a fost transportată la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat.
Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 12.50. Conform polițiștilor, un arădean de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Feleacului, a pătruns în intersecția cu Calea Victoriei, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 22 de ani, din Arad. „În urma impactului, tânăra a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale, la prima vedere fiind rănită ușor. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a indicat faptul că niciunul nu consumase alcool“, a informat IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Misiuni ale pompierilor militari arădeni
Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis“ al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat, în această săptămână, 112 misiuni de intervenție în teren. Conform informațiilor transmise, vineri, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, SMURD a intervenit, în această săptămână, la 108 cazuri pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. De asemenea, în această săptămână au fost efectuate patru misiuni de stingere și intervenție (două s-au manifestat la case și anexe, iar două la vegetație uscată/resturi vegetale.
Accident pe centura municipiului
Un bărbat a fost transportat la spital în urma coliziunii unei autotutilitare cu un autoturism, evenimentul rutier fiind consemnat pe centura rutieră a municipiului Arad. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Arad, vineri, în jurul orei 11.40, un bărbat de 70 de ani, din Nădlac, a condus un autoturism pe str. Ovidiu, iar la intersecția cu DN 7 (urcarea pe pasajul rutier de la C.E.T.), a pătruns pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 de ani, din Arad. „În urma impactului, a fost rănit ușor, la prima vedere, bărbatul de 36 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative“. Se arată într-o informare remisă de IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Infracțiuni rutiere depistate de polițiști
Polițiștii de la Secția 2 din cartierul Micălaca au depistat, în noaptea de 7/8 aprilie, un arădean de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Splaiul Gen. Gheorghe Magheru, din Arad. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest. Valoare alcoolică indicată a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cu o îmbibație alcoolică de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu dreptul de a conduce suspendat a fost depistat, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei, un bărbat de 61 de ani, din Ghioroc. La volanul unui autoturism care se deplasa pe o stradă din Ineu a fost depistat un bărbat de 57 de ani, din Mocrea. Verificările au relevat că bărbatul are dreptul de a conduce anulat. Un tânăr de 27 de ani, din Pâncota, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din acest oraș, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În toate cazurile au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
