Un bărbat a fost transportat la spital, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea, în afara părții carosabile.
Evenimentul rutier a avut loc joi, în jurul orei 9.40, între localitățile Târnova și Măderat. La fața locului au ajuns SVSU Pâncota, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. „În urma acestui accident a rezultat o victimă de sex masculin în vârstă de 62 de ani, conștientă, cooperantă, care a ieșit singura din autoturism. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical SMURD, a primit primul ajutor calificat și a fost transportat la UPU, pentru îngrijiri de specialitate“, a informat ISU Arad. Conform sursei citate, pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I. și pentru îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
Ordin de protecție provizoriu
Un bărbat din municipiul Arad este cercetat de polițiști, după ce a spart geamurile de la locuința mamei lui, încercând astfel să o intimideze. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat, joi, că polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au emis, în seara zilei de 4 mai, un ordin de protecție provizoriu. Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Arad, care, prin spargerea geamurilor locuinței mamei sale, ar fi încercat să o intimideze. „Polițiștii continuă cercetările pentru violență în familie“, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
Sancțiuni aplicate de polițiști
Polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, într-un interval de 24 de ore, au fost aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 65.000 de lei. Totodată, au fost reținute cinci permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare. „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, este mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.
La frontieră cu carte de identitate falsă
Poliţiştii de frontieră de la PTF Curtici au depistat un cetăţean din Camerun, care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate având însemnele autorităților din Belgia, ce s-a dovedit a fi falsă. Bărbatul era pasager într-un tren cu destinația Budapesta și s-a legitimat cu o carte de identitate ce purta însemnele autorităților din Belgia. În urma verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la documentul prezentat de către bărbat, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond specifice unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a stabilit că bărbatul este cetățean din Camerun, în vârstă de 29 de ani.
