Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Două persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 79 Arad – Oradea, în zona intersecției cu drumul spre Sânleani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că, în jurul orei 18.20, o femeie de 40 de ani, din Livada, care conducea un autoturism pe DN 79,  a schimbat banda de circulație fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune cu o autoutilitară staționată pe marginea părții carosabile, din cauza unei defecțiuni. Autoutilitara era condusă de un bărbat de 64 de ani, din Macea. „În urma impactului, cei doi conducători auto au fost transportați la spital pentru efectuarea de investigații medicale, încadrarea legală urmând să fie făcută în funcție de concluziile medico-legale. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ în ambele cazuri. Accidentul este clasificat ca fiind unul ușor“, a informat IPJ Arad.

Urmăriți național și internațional

Polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, împreună cu cei de la IPJ Bihor, au depistat, pe raza localității Pădurea Neagră din județul Bihor, un arădean de 28 de ani, pe numele căruia magistrații de la Tribunalul Arad au emis, la data de 10 septembrie, un mandat de arestare preventivă. Bărbatul este cercetat pentru trafic ilicit de droguri de risc. Totodată, pe raza municipiului a mai fost depistat un bărbat de 51 de ani, din Arad, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pe teritoriul Germaniei. Cei doi bărbați au fost introduși în arestul IPJ Arad, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad.

Depistați și cercetați pentru furt

Polițiștii au depistat, în dimineața zilei de 14 septembrie, un arădean de 31 de ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Grădinarilor, având asupra sa mai multe bagaje voluminoase. Întrucât nu a putut justifica proveniența bunurilor, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, stabilind că, în urmă cu puțin timp, bărbatul ar fi pătruns prin escaladarea gardului într-un imobil în construcție, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice pentru construcții și 7 kilograme de carne congelată. De asemenea, polițiștii au identificat un arădean de 78 de ani, care, în ziua de 10 septembrie, a sustras o geantă cu două telefoane mobile și 250 de lei din dulapul amenajat pentru bagajele clienților din incinta unui supermarket de pe strada Lucian Blaga. Prejudiciul a fost recuperat și returnat persoanei vătămate. O tânără de 16 ani, din Arad, și o alta de 17 ani, din Apateu, sunt cercetate pentru sustragerea mai multor bunuri alimentare și nealimentare dintr-un supermarket de pe Calea Radnei. Prin faptele lor, tinerele au cauzat un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei, recuperat și parțial și returnat societății comerciale.

La volan fără permis de conducere

Poliţiştii de frontieră de la PTF Turnu au depistat un cetăţean român, care conducea un autoturism fără permis de conducere. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară. Cetățeanul român conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Olanda. La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte permisul de conducere, iar acesta a prezentat o poză cu un permis de conducere emis pe numele său de autorităţile din Bulgaria. Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în urma cărora au constatat că bărbatul  nu posedă permis de conducere. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor  de  conducerea pe drumurile publice a  unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.