Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un bărbat este cercetat penal, după ce a furat bani dintr-o casă de pariuri din orașul arădean Pâncota.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad a informat că polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Alba, care, la data de 26 ianuarie, profitând de neatenția angajatului unei case de pariuri de pe raza orașului Pâncota, a sustras 400 de lei. Banii se aflau pe o tejghea din incinta casei de pariuri. „În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind documentată întreaga activitate infracțională a celui în cauză“, se precizează într-o informare remisă, luni, de IPJ Arad.

A lovit o mașină parcată

Polițiștii din Nădlac cercetează un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care, în noaptea de 1/2 februarie, conducea un autoturism pe raza acestui oraș, iar pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. „Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a tânărului a rezultat o alcoolemie de 0,67 mg./l. alcool pur în aerul expirat“, au spus polițiștii. Conform procedurii, în acest caz s-a dispus recoltarea de probe biologice, iar pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal.

Amenzi aplicate de jandarmi

Jandarmii au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și contravențional, în mai multe zone din municipiul și județul Arad. În acest context au fost sancționate contravențional 40 persoane care au încălcat prevederile legale privind normele de conviețuire socială, cele privind desfășurarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite și pentru nerespectarea normelor legale privind regimul de deținere al câinilor periculoși și agresivi. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 14.700 lei. În perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va adopta un set de măsuri și acțiuni specifice pentru siguranța cetățeanului, urmărindu-se prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

Tânără din Tunisia cu document fals

Poliţiştii de frontieră de la PTF Curtici au depistat o tânără din Tunisia, în vârstă de 28 de ani, solicitantă de azil în România, care a încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de un document de călătorie fals. Tănăra călătorea într-un tren internațional, pe ruta Braşov – Budapesta. La controlul specific, aceasta a prezentat o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Belgia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia este un cetăţean din Tunisia, în vârstă de 28 de ani, solicitantă de azil în România. Tânăra a declarat că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută contra sumei de 150 de euro şi intenționa să ajungă într-un stat din Vestul Europei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.