Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Activitatea unei unități de alimentație publică din cartierul Micălaca a fost suspendată în urma unor verificări făcute de polițiștii locali de la Biroul Activitate și Control Comercial.

Verificările au fost efectuate în colaborare cu reprezentanți de la Serviciul Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad. „Totodată, agentul economic care desfășura activități de alimentație publică fără a deține punct de lucru la adresa declarată, nici autorizație din partea Primăriei Municipiului Arad, a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 1.000 de lei, în temeiul reglementărilor OG 99/2000/R. Sancțiunile au fost aplicate în urma verificărilor dispuse, în limita competențelor, de către polițiștii locali cu atribuții de control comercial, ca o consecință a încălcării prevederilor HCLM 192/2017 și ale OG 99/2000/R. Locația se află, în continuare, în atenția oamenilor legii, urmând ca verificările în această speță să fie extinse de polițiștii locali ai Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal“, a informat Direcția Generală Poliția Locală Arad.

Bărbat depistat beat la volan

Polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad cercetează un bărbat, pentru conducerea unui autovehicul în timp ce se afla sub influența alcoolului.    La data de 3 septembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Sânleani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. „În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei“, au precizat reprezentanții IPJ Arad. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Mai multe persoane prinse la furat

Două persoane sunt cercetate penal pentru furt și distrugere, de polițiștii din orașul Sântana. În urma unui apel la 112, polițiștii au depistat un bărbat de 43 de ani și o femeie de aceeași vârstă, ambii din Sântana, care au sustras 50 de kilograme de porumb știuleți, de pe o tarla care aparține unei societăți comerciale din acest oraș. De asemenea, cei doi au intrat în cultură cu un atelaj hipo și au provocat daune materiale. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru furt și distrugere. Polițiștii din Chișineu Criș cercetează 5 persoane pentru furt. Oamenii legii au depistat 5 persoane, (3 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 17 și 62 de ani), care au sustras 150 de kilograme de roșii de pe o parcelă aflată în extravilanul comunei Șimand și care aparține unei intreprinderi individuale din aceeași localitate. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind restituit persoanei vătămate. Cei în cauză sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Polițiștii rutieri din Arad în acțiune

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului Arad, mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 128 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 100.000 de lei. Dintre acestea, 33 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 95 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 11 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.