Un tânăr este cercetat penal după ce a furat bani din cutia milei dintr-o biserică din municipiul Arad.
Polițiștii de la Secția 1 din cartierul Aurel Vlaicu au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 26/27 decembrie, persoane necunoscute au spart geamul unui lăcaș de cult de pe strada Porumbacului, din Arad, au pătruns în incită și au răvășit interiorul bisericii, fără a sustrage bunuri. În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din Arad, bănuit de săvârșirea faptei. În continuarea cercetărilor s-a stabilit că același tânăr, în noaptea de 18/19 decembrie, ar fi sustras, din aceeași biserică, 350 de lei, din cutia milei, și un aparat de purificare a aerului. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat, urmând a fi prezentat magistraților de la Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, acesta fiind bănuit de săvârșirea altor fapte penale pe raza municipiului, urmând ca, în funcție de concluziile investigației, cercetările să fie extinse și cu privire la alte fapte.
Tentativă de furt, la Nădlac
Polițiștii din orașul Nădlac cercetează un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Arad, care, în ziua de 27 decembrie, a fost depistat în flagrant delict, în timp ce încerca să părăsească o locuință din Nădlac, având asupra sa mai multe sticle de alcool. „Din cercetări, a reieșit faptul că, cel în cauză, ar fi pătruns, prin escaladarea gemului exterior, în imobil, de unde ar fi sustras sticlele cu alcool și ar fi încercat să plece cu bunurile în același mod“, se precizează într-o informare remisă de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru tentativă de furt calificat, iar polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză. Acesta este bănuit de săvârșirea altor fapte penale, în orașul Nădlac.
Reținut pentru mai multe infracțiuni
Polițiștii de la Secția 3 Rurală Chișineu-Criș au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 29 de ani, din Șiclău, care, în ziua de 28 decembrie, ar fi sustras un autoturism lăsat neasigurat, cu cheile în contact, din fața unui imobil din localitate, pe care l-ar fi condus pe D.J. 709/B, dinspre Șiclău, spre Socodor, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în șanț. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, verificările polițiștilor relevând că cel în cauză nu deține permis de conducere. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților de la Judecătoria Chișineu-Criș, cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Migranți depistați la frontieră
Un român în vârstă de 51 de ani a fost prins la frontiera de vest când voia să scoată ilegal din ţară 20 de persoane din Bangladesh, ascunse în microbuzul de marfă pe care îl conducea. Şoferul a fost verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi a prezentat documente din care reieşea că transportă piese auto pe ruta România-Italia. „În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 20 de cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani”, a informat Poliţia de Frontieră Arad. Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi iar străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
