Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Știri pe scurt

Polițiștii arădeni au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru violență în familie.

Conform IPJ Arad, o femeie din Dieci a sesizat, prin 112, că este victima amenințărilor și agresiunilor concubinului ei de 65 de ani, săvârșite la domiciliul comun al acestora. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, fiind dispusă evacuarea agresorului din locuință și păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri față de victimă. Polițiștii de la Biroul Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Sebiș, care și-a agresat concubina în locuința comună, în prezența celor 4 copii minori. Bărbatul a fost evacuat, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Polițiștii din Sântana au fost sesizați de o femeie despre faptul că soțul acesteia, de 49 de ani, a lovit-o, solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Bărbatul a fost evacuat din locuința comună de pe raza orașului Sântana, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Sub influența alcoolului și fără permis

Un bărbat de 34 de ani, din Arad, este cercetat pentru concurs de infracțiuni la regimul ciculației rutiere. Polițiștii au spus că, în seara zilei de 8 iunie, bărbatul a condus un autoturism, pe strada Frăției din municipiu, iar pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, în urma verificărilor rezultând faptul că bărbatul în cauză are permisul de conducere anulat, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vedere stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere a unui autoturism fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Peste 700 de amenzi date în trafic

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului Arad, mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 735 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 270.000 de lei. Dintre acestea, 142 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 593 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 46 permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare.

Urmărit general, depistat la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei. Cetăţeanul român C.S, în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj, a fost reținut când s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră. În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea de infracţiuni contra persoanei, având de executat 4 luni de închisoare. Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.