Un bărbat este cercetat de polițiști, fiind acuzat că a furat 57 de oi de la o stână din localitatea Zerind, unde a lucrat ca zilier, iar apoi le-a vândut.
Bărbatul este cercetat de poliţiştii Postului de Poliție din Zerind. Conform anchetatorilor, din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cursul lunii ianuarie, bărbatul, care a lucrat ca ziler la proprietarul oilor, ar fi sustras cele 57 de oi, după care le-a comercializat. „Pe numele bărbatului s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt“, se menționează în Buletinul de presă remis, marți, de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
Trimis în judecată
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au dispus trimiterea în judecată a lui Marin Ilie Vidrean, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că bărbatul, în data de 10 decembrie 2013, în timp ce conducea un autoturism Daewo Espero, prin localitatea Cermei, a pierdut controlul mașinii şi a intrat într-un stâlp de reţea electrică, pe care l-a avariat. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că Marin Ilie Vidrean nu posedă permis de conducere. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ineu.
Depistaţi furând din magazine
Poliţiştii arădeni cercetează patru persoane, care au fost prinse în timp ce furau din magazine. Un tânăr a fost prins, în flagrant, în timp ce a sustras produse cosmetice, din incinta unui magazin de pe Calea Aurel Vlaicu, iar un bărbat a fost prins în timp ce a sustras produse alimentare, în valoare totală de 114 lei. De asemenea, a fost prinsă şi o femeie care a sustras mai multe bunuri alimentare dintr-un supermarket din cartierul Aurel Valicu. Totodată, poliţiştii de ordine publică cercetează o femeie, care a fost depistată în timp ce a sustras un ceas, dintr-un magazin. În toate cazurile au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Cercetaţi pentru că au furat
Doi tineri, care sunt bănuiţi că au sustras unui adolescent un telefon mobil, au fost depistați de poliţiştii de investigaţii criminale din Arad. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, luni, cei doi au sustras din buzunarul unui adolescent un Iphone 5S. Telefonul, în valoare de 500 euro, a fost recuperat şi restituit proprietarului, iar pe numele celor doi tineri, în vârstă de 20 de ani, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Au furat dintr-o locuinţă
Poliţiştii Postului de Poliţie din Sintea Mare au depistat două persoane bănuite că ar fi sustras dintr-o locuinţă din satul Adea. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în data de 21 februarie, cei doi bărbaţi ar fi sustras din incinta unui imobil, din localitatea Adea, un portmoneu cu trei carduri, actul de identitate al proprietarului și suma de 800 lei. În cauză, poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.