Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial, aflat în stare avansată de degradare, a fost descoperit pe malul râului Mureș, în zona localității Păuliș.

ISU Arad a precizat că echipajul pirotehnic a intervenit după ce un localnic a anunțat prezența pe malul râului Mureș a unui obiect metalic ce semăna cu un proiectil.  „La fața locului, echipajul pirotehnic a găsit un proiectil cal. 102 mm. În timpul asanării terenului din zona proiectilului a mai fost descoperită o grenadă defensivă. Muniția, în stare avansată de degradare, provine cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial și a fost transportată la depozitul Inspectoratului în vederea distrugerii“, a informat ISU Arad. Instituția reamintește populației că „elementele de muniție sau muniție sunt foarte periculoase, iar în cazul în care găsesc astfel de obiecte să apeleze SNUAU 112, fără a ridica muniția sau elementele de muniție de la fața locului“.

Pisică salvată dintr-o fântână

Pompierii din orașul Sebiș au intervenit pentru a salva o pisică, care a căzut într-o fântână. „Se spune că pisica are 9 vieți, dar salvatorii Detașamentului de Pompieri Sebiș nu au vrut să vadă dacă povestea este adevărată. Luni, în jurul orei 22.00,  o bunicuță din localitatea Dezna a apelat SNUAU 112, pentru a anunța o situație de urgență mai deosebită, pisica ei a căzut în fântână. Un echipaj al Detașamentului de Pompieri Sebiș s-a deplasat la fața locului și, după o intervenție nu foarte ușoară, au reușit să salveze micuța felină. Bucuria femeii și zâmbetul de pe fața ei a fost pentru pompieri cea mai mare mulțumire“, se arată într-o informare remisă, marți, presei de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Arad.

A sustras două găleți cu vopsea

Un bărbat care a furat 50 de kilograme de vopsea din incinta Stadionului „UTA – Francisc Neuman“ a fost prins de polițiști. „Polițiștii de la Secția 1 de Poliție din cartierul Aurel Vlaicu cercetează un bărbat pentru furt calificat. În noaptea de 15/16 iunie, polițiștii au depistat, în flagrant delict, un arădean, în vârstă de 58 de ani, care ar fi pătruns, prins efracție, în interiorul Stadionului UTA, de unde a sustras două găleți de vopsea, de 25 de kg. fiecare, în dauna unei societăți comerciale“, au anunțat reprezentanții IPJ Arad. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 760 de lei, a fost recuperat integral. „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat“, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Aglomeraţie la intrarea în ţară

Peste 16.000 de persoane au revenit în ţară, în 24 de ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II, de trei ori mai multe faţă de media zilnică din perioadele obişnuite, astfel că la aceste puncte se aşteaptă în continuare chiar şi două ore pentru tranzitare. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că aglomeraţia s-a menţinut constant de luni ora 00,00, adică momentul din care sunt exceptate de la măsura intrării în carantină sau izolare persoanele care sosesc din mai multe ţări europene aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, în 24 de ore, respectiv de luni ora 00.00, până marţi ora 00.00, prin PTF Nădlac II (autostrada pan-europeană) au intrat în România 10.700 persoane cu 3.500 mijloace de transport. Prin PTF Nădlac I (DN 7), au intrat 5.500 persoane, cu 1.700 mijloace. Aceste valori sunt de trei ori mai mari decât în perioadele obişnuite, şi apropiate de cele din sezonul estival, când mulţi români care lucrează în străinătate vin în ţară pentru a-şi petrece concediile alături de familii.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.