Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

O coloană de camioane de peste opt kilometri a fost înregistrată, luni dimineaţă, pe autostrada pan-europeană, la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde şoferii erau nevoiţi să aştepte cinci ore pentru controlul documentelor, din cauza unor probleme în sistemul informatic al autorităţilor statului vecin.

Potrivit unor surse de la PTF Nădlac II, sistemul informatic al autorităţilor de frontieră ungare a început să aibă probleme în jurul orei 8.00, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea unui control clasic, ceea ce a condus la creşterea timpilor de aşteptare. Sute de tiruri s-au adunat pe autostrada pan-europeană, iar coloana formată a ajuns la peste opt kilometri. Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a timpilor de aşteptare de la frontieră, care se găseşte pe site-ul Poliţiei de Frontieră, pe arterele dedicate camioanelor se aştepta aproximativ 300 de minute pentru control. De regulă, luni dimineaţă, numărul automarfarelor care ies din ţară este mai mare, pentru că în weekend, dar şi în zilele declarate libere în Ungaria, camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu pot circula pe teritoriul acestei ţări.

Țigări de contrabandă, la Zărand

Polițiștii din orașul Chișineu Criș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria din acest oraș, au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, două percheziții domiciliare. „Polițiștii au desfășurat percheziții pe raza localității Zărand, la două imobile deținute de un bărbat de 46 de ani, bănuit de contrabandă cu țigarete. În urma activităților desfășurate, au fost depistate 4.780 țigarete de diferite mărci și 600 de grame de tutun, susceptibile a proveni din contrabandă“, a informat IPJ Arad. Țigaretele, tutunul precum și documente cu evidența activității de comercializare au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

Ordine de protecție provizorii

Două ordine de protecție provizorii au fost emise de polițiștii de la Biroul de Ordine Publică și de la Secția nr. 1 din cartierul Aurel Vlaicu. Un ordin de protecție a fost emis în urma sesizării unei femei de 36 de ani, din Arad, împotriva soțului ei, de 36 de ani, care ar fi lovit-o. În acest caz, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatul fiind, de asemenea, evacuat din locuința comună. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. De asemenea, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 43 de ani, din Arad, care și-ar fi agresat fosta concubină, pe o stradă din municipiu. Conform IPJ Arad, polițiștii continuă cercetările, și în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Tunisian cu carte de identitate falsă

Poliţiştii de frontieră de la PTF Curtici au depistat un cetăţean tunisian, care a încercat să treacă ilegal frontiera, folosind o carte de identitate falsă. Tunisianul călătorea într-un tren internaţional, iar la controlul de frontieră a prezentat un document de identitate cu însemnele autorităţilor italiene. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetăţeanul tunisian M.C., în vârstă de 24 de ani. Tunisianul a declarat că a procurat documentul de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 100 de euro şi intenţiona să ajungă într-un stat din Vestul Europei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.