Grecul Stefan Stroungis și albanezul Herald Marku au semnat, miercuri, contracte cu clubul UTA Arad.
Conform clubului UTA, Stefan Stroungis, un fundaș central grec în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
„Născut pe 9 octombrie 1997 la Volos, în Grecia, Stroungis a început fotbalul la Niki Volou. În 2015 a trecut la Academia celor de la Atromitos, iar în 2017/2018 a trecut la echipa de seniori. A adunat în total 73 de meciuri pentru formația din capitala elenă, pentru care a și înscris de 4 ori“, a informat UTA Arad.
De asemenea, UTA și mijlocașul central Herald Marku au ajuns la un acord cu privire la un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
„Masivul fotbalist albanez de picior stâng s-a născut pe 18 mai 1996, măsoară 1,88 m și vine din Albania, de la FK Vllaznia. În sezonul precedent a bifat 45 de meciuri, a marcat de 7 ori și a oferit 4 pase decisive. A mai evoluat în carieră pentru FK Terbuni, KS Kastrioti și FK Partizani, în Albania, dar și Ludwigsfelde, în Germania. Pentru naționala de seniori a Albaniei a debutat pe 9 noiembrie 2022, într-un amical cu Qatar“, se arată într-o informare a clubului UTA Arad.
Tot miercuri, clubul din Arad a anunțat că Albert Stahl a fost transferat definitv de la Rapid București și a semnat un contract cu UTA, care se întinde pe o perioadă de un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.