Ziarul electronic al arădenilor

Statuia arhitectului Ludovic Szantay, amplasată la intrarea în Palatul Cultural

O statuie în mărime naturală a arhitectului Ludovic Szantay a fost amplasată la intrarea în Palatul Cultural din Arad, clădire construită după planurile acestuia, în perioada 1911 – 1913.

Statuia, realizată de sculptorul Kocsis Rudolf, a fost dezvelită, sâmbătă, în prezența oficialităților locale, ea fiind realizată din bronz și montată în zona scărilor principale de acces ale Palatului Cultural.

„Prin amplasarea acestei statui se doreşte cinstirea şi omagierea unei personalităţi arădene şi totodată punerea în valoare şi creşterea atractivităţii clădirii Palatului Cultural, care adăposteşte sediile Filarmonicii de Stat din municipiul Arad şi a Muzeului Judeţean Arad. Având în vedere că până în prezent arhitectul Ludovic Szantay, născut şi înmormântat la Arad, nu a avut o statuie în municipiul Arad, realizarea investiţiei reprezintă un gest de apreciere pentru realizările acestuia, care au contribuit în mare măsură la conturarea arhitecturii unor importante clădiri ale oraşului de pe Mureş, cu care astăzi ne mândrim“, a spus Levente Bognar, viceprimarul municipiului Arad.

Statuia dezvelită sâmbătă de autorități este în poziţie „statică”, prezentându-l pe arhitectul Szantay într-o postură asemănătoare inaugurării Bisericii Evanghelice Lutherane din Arad (1906).

„Arhitectul scoate pălăria în fața arădenilor și așteaptă să-i fie recunoscute meritele, într-o poziție umilă, de lungă așteptare. Privirea lui este îndreptată spre turnul Primăriei. Această poziție stabilă pe ambele picioare îi este foarte potrivită pentru această așteptare îndelungată. Este important de amintit că această statuie este prima din Arad fără soclu, fără postament, dar în această situație, Palatul Cultural, opera emblematică a sculptorului Ludovic Szantay este propriul soclu. Sursa de inspirație a fost o fotografie de epocă din 1906 care il reprezintă pe Szantay foarte tânăr, în momentul predării Bisericii Evanghelice“, a spus sculptorul Kocsis Rudolf.

Ludovic Karoly Szántay s-a născut la Arad, în data de 20 februarie 1872, într-o familie înstărită. A urmat cursurile Şcolii Elementare şi ale Gimnaziului Maghiar din Arad, apoi liceul în Budapesta şi Politehnica din Zürich.

A lucrat, mai întâi, pe şantierele arădene; apoi, timp 40 de ani, a realizat planurile de arhitectură al unui mare număr de clădiri, case şi edificii economice, tehnice, culturale şi religioase de mare anvergură. Stilul arhitectural preferat a fost seccesion-ul. În anul 1920 nu i se recunoștea oficial calitatea de arhitect, dar autoritățiile Aradului i-au permis să profeseze, timp de 13 ani, fără atestat profesional pe care l-a primit prin Decret Regal doar la 7 iulie 1933.

Clădirea Palatului Cultural a fost construită în perioada 1911-1913, după proiectul lui Ludovic Szantay, care a fost unul dintre marii arhitecţi ce au contribuit, începând cu anii 1900, la dezvoltarea arhitecturii oraşului Arad, unde, pe baza proiectelor sale şi în calitate de executant a acestor construcţii, au fost realizate 72 de clădiri valoroase din punct de vedere arhitectural (Biserica Luterană, Gara Aradului, Palatul Cenad, Palatul Szántay, Palatul Bohuș, Palatul Kohn, Palatul Lloyd).

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.