Ziarul electronic al arădenilor

Spitalul Judeţean Arad anunţă primii pacienţi vindecaţi de COVID-19 şi externaţi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a anunţat, miercuri, că şapte pacienţi au fost vindecaţi de COVID-19, ei fiind deja externaţi după ce au primit rezultate negative la cele două testări consecutive.

Cei șapte pacienți au fost internați în Secția Boli Infecțioase Adulți – COVID-19 a Spitalului Județean, situată în cartierul Grădiște, pe strada Stephan Ludwig Roth.

„Spuneam sâmbătă că este prematur să vorbim despre pacienţi vindecaţi la Arad deoarece noi am internat pacienţi confirmaţi cu COVID-19 abia din data de 25 martie. Iată că astăzi (miercuri – n.r.) ne bucurăm cu toţii să anunţăm că avem pacienţi vindecaţi la Arad’, a declarat medicul Gheorghe Nini, coordonator al Secţiei Boli Infecţioase Adulţi – COVID-19.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a declarat, la rândul său, că „externarea primilor pacienţi este o rază de speranţă care în perioada următoare va deveni o certitudine: la Arad se vindecă pacienţii COVID-19“.

„Recunoștința și respectele mele corpului medical care a muncit pentru însănătoșirea acestor pacienți. În toată această perioadă, extrem de grea pentru întreaga țară, externarea primilor pacienți este o rază de speranță care în perioada următoare va deveni o certitudine: la Arad se vindecă pacienții COVID-19! Le mulțumesc tuturor celor care fac posibilă această performanță medicală și le doresc multă sănătate și putere de muncă”, a declarat Iustin Cionca.

Conform raportării de miercuri a Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Arad există confirmate 161 de cazuri de COVID-19.

Spitalul Județean Arad a mai anunțat că clădirea de pe strada Ștefan Cicio Pop, în care funcționa Secția de Boli Infecțioase Adulți, devine, începând de miercuri, secție suport COVID-19.

„Acest lucru înseamnă că pacienții cu suspiciune de COVID-19 vor fi internați aici, până la venirea rezultatelor testării“, au precizat reprezentanții Spitalului Județean Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.