Soprana Diana Birta, de la Filarmonica Arad, va cânta imnul naţional la finala Cupei României, a anunţat frf.ro.
„Fiecare finală a Cupei Românei Betano începe cu un moment special, cel al intonării imnului naţional. Înainte de startul partidei de miercuri dintre CFR Cluj şi Hermannstadt, „Deşteaptă-te, române!” va fi cântat de Diana Birta, Alt în cadrul Corului Filarmonicii Arad, împreună cu întreg stadionul!”, a anunţat forul fotbalistic român.
Finala Cupei României dintre CFR Cluj şi FC Hermannstadt se va disputa, miercuri, de la ora 20.30, la Arad.
Trofeul pe care îl primește învingătoarea împlinește 23 de ani. Cupa actuală este oferită începând din anul 2002, atunci când Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis și fostul președinte al Comitetului Olimpic Român, l-a donat Federației Române de Fotbal.
Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv și a fost creat de un bijutier din Germania, care și-a dorit să rămână anonim. Măsoară 60 de centimetri în înălțime și cântărește 12 kilograme.
