Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Sondaj. Iohannis, considerat principalul vinovat pentru ratarea aderării la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis este indicat de 23% dintre români ca principalul vinovat pentru ratarea aderării României la Schengen, arată un sondaj CURS comandat de PSD.

12% dintre respondenţi indică întreaga clasă politică drept responsabilă pentru eşec, iar Guvernul, în ansamblul său, ocupă locul trei în topul vinovăţiei, cu un procent de 9%.

Cât despre implicarea familiilor politice europene, 36% dintre respondenţi cred că stânga europeană a ajutat mai mult România în negocierile de aderare, în timp ce dreapta europeană este cotată cu 32%. Un procent important (21%) indică niciun ajutor.

PSD face parte din familia socialiştilor europeni, în timp ce dreapta europeană e reprezentată de popularii europeni (PPE). Din familia PPE fac parte PNL, UDMR şi PMP. Cancelarul austriac Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la Schengen, este liderul partidului OVP, afiliat PPE.

La întrebarea „Credeţi că România ar trebui să ia măsuri împotriva intereselor economice ale Austriei în România?”, 56% dintre cei chestionaţi răspund afirmativ, în timp ce 40% nu consideră necesare astfel de măsuri.

Sondajul CURS a fost realizat prin metoda CATI (telefonic), pe un eşantion de 1.088 de respondenţi, în intervalul 9-11 decembrie 2022, imediat după votul negativ din Consiliul JAI. Marja de eroare este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

sursa: News.ro

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.