Clubul UTA a anunțat, miercuri, că slovacul Andrej Fabry este noul jucător al echipei din Arad.
„Mijlocașul central de profil ofensiv în vârstă de 26 de ani vine din prima ligă a Slovaciei, de la Skalica. A evoluat în sezonul precedent 35 de meciuri în toate competițiile, a reușit 12 goluri și a oferit 5 pase decisive. Născut pe 1 martie 1997, la Topoľčany, în Slovacia, Fabry poate evolua atât în mijlocul terenului, cât și în partea partea dreaptă“, a informat clubul UTA Arad.
Andrej Fabry a evoluat în carieră pentru FC Nitra, Dunajska Streda, SKF Sered și Skalica în Slovacia și Jablonec, în Cehia.
A adunat patru selecții pentru naționala de tineret a Slovaciei, pentru care a debutat în 2018.
Tot miercuri, tânărul mijlocaş Rareş Pop şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal UTA Arad.
