Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Sistemul de încălzire cu apă geotermală din Pecica va fi pus în funcţiune în această iarnă

Sistemul de încălzire cu apă geotermală din oraşul Pecica va fi pus în funcţiune în această iarnă, după o investiţie de 25 de milioane de lei, în primă fază fiind racordate doar şcoli şi alte clădiri publice, iar în următorii ani se va face racordarea locuinţelor aflate pe traseul conductelor.

Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a declarat, pentru Agerpres, că în această perioadă are loc racordarea centralei termice la reţeaua electrică a oraşului, iar până în luna decembrie se finalizează toate branşamentele la clădirile care vor fi încălzite.

„În prima fază, vom încălzi cu acest sistem 13 clădiri publice, între care două şcoli şi două grădiniţe. Energia termică furnizată în aceste clădiri va fi cu cel puţin 50% mai ieftină, de aceea ne dorim ca sistemul să fie extins în următorii ani şi la locuinţele aflate pe traseul conductelor. Este vorba de aproximativ 300 de locuinţe care vor putea beneficia de apa geotermală ieftină, însă doar după perioada de cinci ani în care proiectul este în supraveghere, pentru că a beneficiat de finanţare europeană”, a declarat primarul.

Primăria Pecica are peste 50 de clădiri, însă cele care nu vor beneficia acum de apa geotermală vor fi branşate tot peste cinci ani, când sistemul va fi extins şi pentru case şi blocuri.

Sistemul centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice din Pecica ar fi trebuit să fie pus în funcţiune în toamna anului 2023, însă finalizarea lucrărilor a fost întârziată din cauză că nu au fost livrate la timp anumite componente ale instalaţiilor de pompare, care au venit din ţări diferite. De asemenea, în cursul acestui an, proiectul a fost modificat şi au fost schimbate anumite componente ale centralei.

Printr-un alt proiect, Primăria Pecica va amenaja un lac termal de agrement, cu o suprafaţă de 3,5 hectare, care va fi alimentat cu apă caldă extrasă de la o adâncime de peste 700 de metri şi folosită la încălzirea clădirilor publice. Apa ar fi trebuit injectată într-un puţ diferit de cel din care a fost extrasă, însă o parte din această apă va alimenta lacul, pe care vor fi puşi peşti exotici şi nuferi. Lucrările la acest lac vor începe în această toamnă şi vor fi încheiate anul viitor.

sursa: Agerpres

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.