PNL a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Arad, procentul obținut de liberali fiind de 36,9%, în timp ce USR PLUS s-a clasat pe locul doi, cu 19,71%, iar PSD pe locul trei, cu 16,46%, conform rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean.
Reprezentanţii BEJ Arad au declarat, pentru Agerpres, că pe locurile următoare între partidele care au atins pragul electoral se află UDMR – 5,44% şi PMP – 5,08%.
Datele sunt valabile la ora 9.00, pentru aproximativ 80% din secţiile de votare din judeţ.
Numărătoarea paralelă efectuată de liberalii arădeni arată următorul clasament: PNL – 37%, USR PLUS – 19%, PSD – 16%, UDMR – 5,6% şi PMP – 5,1%.
Prezenţa la urne în judeţul Arad pentru alegerile pentru Parlamentul European a fost de 47,81%, sub media naţională de 49,02%.
