Ziarul electronic al arădenilor

Rednic, după meciul cu Farul: Păcat, mare păcat. Am certat pe toată lumea

Antrenorul Mircea Rednic consideră că rezultatul de egalitate consemnat la finalul meciului UTA – Farul este „greu de digerat” și s-a declarat nemulțumit de modul în care jucătorii săi au jucat în ultimele minute.

„Normal că e greu de digerat, mai ales că noi aveam mingea la portar. Joci lung, tragi de timp puțin, nu dai o lumânare pe zona centrală. Au reușit să egaleze, e dureros, a fost un meci greu. Am certat pe toată lumea, cum să pierzi două puncte atât de ușor? Sunt chichițe care țin de experiență, au fost niște greșeli în lanț. Mai erau două minute, nu aveai voie să nu câștigi.

Farul a avut momente în care a dominat jocul, dar trebuie să gestionezi altfel partida. Te pui pe jos, mai vine doctorul. Îmi pare rău că trebuie să spun astfel de lucruri. Văd că se vorbește de arbitraj. Am avut niște faze… Sunt multe puncte pe care noi le-am pierdut. Trebuie să gestionezi altfel partidele. Nici nu știu dacă mai erau două minute. Păcat, mare păcat”, a afirmat Mircea Rednic.

Fanii echipei UTA au afișat un banner („Prin «mingicari» aduși pe comisioane/Spiritul alb-roșu dispare”) la partida cu Farul, iar la final, întrebat în legătură cu acest subiect, Rednic a reacționat.

„Voi știți că jucătorii români sunt foarte scumpi acum cu obligațiile de a avea nu știu câți în lot. Am avut destui jucători under, doi dintre ei au terminat meciul în teren. Trebuie să fii cretin, tâmpit, să spui că are nu știu ce interese familia Rednic”, a declarat Mircea Rednic.

La rândul său, Gheorghe Hagi consideră că echipa sa a fost nedreptățită pentru că nu a primit un penalty în minutul 58, la 1-0 pentru UTA, când Mihai Bălașa a fost doborât în careul advers.

„Din partea noastră, eu zic că am făcut. E meci în deplasare, suntem Farul, UTA a făcut o echipă foarte bună. Am condus, am avut ocazii. Ce să facem? Am încercat să ajungem în careu, am băgat ce am putut să bag, dar să nu dai penalty la Bălașa e ca și… Să nu te duci la VAR, chiar ne ia de… E prea mult, eu așa cred. Ce să analizeze? E penalty! S-a văzut din tribună. L-a ținut, a dat cu capul cât a putut și tot n-a dat nimic. Ce să cer explicații? Cine sunt eu? Sunt un antrenor și atât, n-avem ce face.

Când vezi că e clar, scuzați! Cu FCSB am primit penalty în ultimul minut. Toată conducerea noastră a primit mesaje de la altă conducere, aia mare, că n-a fost penalty. Au stat pe jos mereu câte două minute. Arbitrul făcea semn că de ce a iuțit adversarul jocul. Asta e, mergem înainte.

Trebuia să facem mai mult, probabil. Știam că întâlnim o echipă foarte puternică acasă, cu un public fantastic. Eu cred că am făcut față, eu cred că am făcut bine. Păcat”, a declarat Gică Hagi.

UTA şi Farul Constanţa au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), luni seara, la Arad, în ultimul meci din etapa a şaptea a Superligii de fotbal.

Superliga. UTA Arad – Farul Constanța 1-1

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.