Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Rata de reciclare a deşeurilor în județul Arad, de opt ori mai mică faţă de ţinta ultimilor ani

Rata de reciclare a deşeurilor în judeţul Arad a fost cu mult sub ţinta de 50%, în ultimii ani, respectiv de opt ori mai mică faţă de cât şi-au propus autorităţile, conform celui mai recent raport al Gărzii de Mediu Arad, publicat pe site-ul Prefecturii.

Documentul conţine informaţii cu privire la stadiul de implementare a Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) pentru perioada 2021 – 2025 în judeţul Arad, iar cifrele arată că ţintele propuse sunt departe de a fi atinse.

Astfel, conform raportului, obiectivele principale prevăzute în PJGD sunt creşterea ratei de reciclare şi pregătire pentru reutilizare şi reducerea cantităţilor de deşeuri depozitate. Ţinta este de minim 50% din deşeuri, dar în 2023 s-a realizat doar 5,8%. În 2024, s-a realizat 6,73% din ţintă, dar raportul menţionează că în această cifră sunt incluse returnările de ambalaje SGR, care reprezintă 4,3%.

Pentru anul curent, ţinta prevăzută în PJGD este de 55%, însă rata de reciclare va fi calculată abia anul viitor.

Documentul emis de Garda de Mediu mai arată că o mică parte din deşeurile colectate de la populaţie ajung să fie sortate. Astfel, în 2023 a fost colectată cantitatea de 111.156 tone de deşeuri, dar au fost sortate doar 8.122 de tone, ceea ce a situat judeţul spre coada clasamentului naţional, pe locul 33.

Printre problemele identificate la nivelul sistemului de management a deşeurilor este un litigiu între Consiliul Judeţean şi fostul operator care a avut concesionat serviciul de colectare şi transport deşeuri în zona Ineu – Mocrea. Acest litigiu ar fi blocat funcţionarea complexului de tratare a deşeurilor.

„Hala de sortare, platformele exterioare şi zonele de transfer au fost salubrizate de o cantitate aproximativă de 1.100 tone deşeuri municipale amestecate, depozitate ilegal în cursul anilor 2021 – 2024 de către fostul operator”, se menţionează în raportul Gărzii de Mediu.

Documentul precizează că, deşi a fost realizată colectarea separată pe fracţii reciclabile în majoritatea UAT-urilor, „există diferenţe de performanţă”.

„Probleme identificate: nivel redus de informare şi implicare a populaţiei, lipsa unor infrastructuri locale pentru deşeuri voluminoase/periculoase, dificultăţi în asigurarea trasabilităţii deşeurilor”, scrie în raport.

Concluzia emisă de Garda de Mediu este că „implementarea PJGD Arad 2021-2025 a înregistrat progrese, însă atingerea obiectivelor asumate necesită intensificarea acţiunilor, investiţii la nivel judeţean, implicare şi educare la nivel local”.

sursa: Agerpres

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.