Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Raportul Naţional de Literaţie: 42% din elevi – în zona „nefuncţional“

Gradul de alfabetizare pentru elevii români cu vârsta între 6 – 14 ani este scăzut, 42% dintre elevi plasându-se în zona „nefuncţional“, 47% în zona „minim funcţional“ şi doar 11% în zona „funcţional“, potrivit Raportului Naţional de Literaţie, ediţia 2023.

Faţă de primul raport realizat în perioada 2021-2022, rezultatele se menţin „asemănătoare, fără schimbări notabile“, evidenţiază raportul.

Conform raportului, după finalizarea a două cicluri şcolare, elevii nu fac mari progrese în ceea ce priveşte nivelul de alfabetizare: raportul surprinde o scădere a nivelului de nefuncţionalitate cu doar 4% şi o creştere a nivelului de funcţionalitate înaltă cu doar 1,5%.

Fetele înregistrează performanţe mai bune decât băieţii, gradul de nefuncţionalitate în rândul acestora fiind de 39,98%, în timp ce băieţii înregistrează un procent uşor mai mare, de 43,65%.

Băieţii înregistrează un procent mai mic şi atunci când vorbim despre gradul de funcţionalitate înaltă – 9,27% – comparativ cu fetele, care obţin un scor de 13, 25%.

Raportul, prezentat de Gabi Bartic, CEO Brio, a fost realizat de platforma Brio de teste standardizate pentru elevi, alături de alte şapte organizaţii non-profit specializate în domeniul educaţiei.

Scopul Raportului Naţional de Literaţie îl constituie evaluarea nivelului pe care copiii din România îl au în ceea ce priveşte abilităţile de literaţie funcţională (scris, citit, înţelegerea textului), în acest sens fiind dezvoltată o metodologie specială de evaluare în care au fost implicaţi elevi de toate vârstele.

„Competenţele de literaţie au un rol crucial în viaţa unei persoane, ajutând la dezvoltarea capacităţilor de reflecţie şi exprimare, de gândire critică şi empatie, asigurând integrarea şi participarea în societate la componentele vieţii“, precizează sursa citată.

În 2022, Raportul Naţional de Literaţie a arătat că 42% dintre elevii de clasele I – VIII nu înţeleg ceea ce citesc, nu pot argumenta ipoteze şi concluzii, nu pot stabili asemănări şi diferenţe între personaje, fapte sau concepte şi nu pot plasa realitatea într-un context general.

Colectarea datelor pentru raport s-a realizat pe o perioadă de 15 luni, în intervalul ianuarie 2021 – aprilie 2022 şi a fost posibilă prin accesarea gratuită a testului de literaţie, pe o bază de date totală compusă din 14.796 aplicări valide ale testului de către elevii claselor I-VIII.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.