Ziarul electronic al arădenilor

Proiect. Primăria Arad vrea să investească 8 milioane de lei pentru a moderniza Aleea Borsec

Municipalitatea vrea să investească 8 milioane de lei pentru a moderniza Aleea Borsec din cartierul Micălaca, durata execuției fiind de 12 luni.

Conform administrației locale, Aleea Borsec, una dintre primele zone pietonale din municipiu, a intrat în atenția municipalității și va fi amenajată și modernizată în urma unui proiect în valoare de peste 8 milioane de lei.

„Proiectul este în acest moment în fază de documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, urmând ca anul următor să avem dispoziție proiectul tehnic  și să poată fi demarată licitația pentru execuția lucrărilor“, a transmis Primăria Arad.

Lucrările propuse vizează o suprafață de circa 370 mp și urmăresc reamenajarea, refuncționalizarea, modernizarea și aducerea la standardele actuale a spaţiului urban Aleea Borsec.

„În prezent, spaţiile verzi şi mobilierul urban existent în această zonă sunt în stare avansată de degradare, aspecte care au condus la ideea de revitalizare a zonei, printr-o reamenajare care să ofere confort şi care să o transforme într-un punct de interes şi atracţie. Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se va crea în cartierul Micălaca un loc adecvat care să asigure cetățenilor o adevărată oază de liniște și verdeață, o priveliște relaxantă tuturor categoriilor de vârstă“, se arată într-o informare transmisă de Primăria Arad.

Proiectul a fost prezentat, marți, de Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.

Pe parcursul celor 12 luni, propuse ca durată de execuție a lucrărilor, se va demola actuala fântână arteziană și va fi înlocuită cu o fântână decorativă în mai multe jeturi verticale de apă, se vor reface trotuarele și aleile pietonale cu pavaj de piatră naturală colorată, spațiile verzi vor fi reamenajate cu gazon tip rulou și vor fi prevăzute cu sistem de irigat automatizat.

Întreaga amenajare va beneficia de iluminat arhitectural pe baza de LED. Zona Aleea Borsec va fi amenajată astfel încât să fie accesibilă pentru persoanele cu dizabilități.

În ceea ce privește viitoarele dotări, se dorește amplasarea în această zonă a următoarelor elemente: două bănci inteligente,  mobilier stradal reprezentat de bănci cu și fără spătar, coșuri de gunoi,  jardiniere cu flori de sezon și rastele pentru biciclete. Zona va fi supravegheată de camere video, iar cei care vor alege noua zonă pentru liniște și relaxare vor putea accesa rețeaua de WiFi disponibilă.

Finanțarea investiției se va realiza din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate în condițiile legii.

„O alee cu foarte mult gri în momentul de față, o alee mult circulată în cartierul Micălaca pe care ne-am propus să o reconfigurăm. Ceea ce am prezentat azi este doar o propunere, nu este ceva final. Prin urmare suntem deschiși propunerilor menite să îmbunătățească proiecțiile specialiștilor.  Anul viitor ne dorim să putem avea proiectul tehnic și să demarăm licitația pentru lucrări. Ne dorim să fie un spațiu cât mai prietenos, un spațiu care să îmbine spațiul verde cu zona pavată care în prezent nu arată deloc bine.

Nu am uitat nici de  vechea fântână arteziană pe care o vom înlocui cu o alta, decorativă. Ne dorim mai multă lumină, mai multă culoare și mai multă veselie în zonă și cred că vom reuși acest lucru prin intermediul acestei investiții. Va fi un punct de pornire pentru alte zone pe care le identificăm în oraș și care s-ar putea preta la amenajări asemănătoare”, a declarat primarul Călin Bibarț.

VEZI proiectul de amenajare și modernizare – Aleea Borsec

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.