Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Primăria Arad anunță: Primul tratament aviochimic pentru combaterea insectelor din acest an

După tratamentele chimice de dezinsecție aplicate terestru/de la sol din perioada precedentă, în această etapă se va aplica și un tratament aviochimic pentru combaterea insectelor de disconfort, prin intermediul aviației utilitare.

În acest sens, în perioada 12 – 16 iunie 2023, se vor executa tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor care produc disconfort, în special țânțari dar și muște, omizi, căpușe și alte artropode.

Tratamentul se va aplica în intervalul orar 6.30 – 9.30, respectiv 18.30 – 21.30, în condiții meteorologice favorabile și constă în pulverizarea/dispersia insecticidului (Deltatim® Plus), formulat special pentru tratament aviochimic și aplicare ULV (MicronAir AU 3000).

Tratamentul aviochimic se va aplica în: zonele periferice ale intravilanului municipiului Arad, focare permanente de suprafață în împrejurimile municipiului, zonele cu vegetație densă din cartierele preponderent de case (Gai, Bujac, Silvaș – Cadaș, Pârneava, Mureșel, Aradul Nou, Sânnicolau Mic, Subcetate, Micălaca, Grădiște), habitatele naturale de dezvoltare a larvelor precum și de adăpostire a adulților de țânțari generate de canalele deschise [(Mureșel, Țiganca, Morilor, Zădârlac, Ier (intravilan)] precum și de bălțile permanente (Homocul Mic și Homocul Mare), zona Insula a III -a Mureș, fâșiile cu vegetație densă aflate pe ambele maluri ale râului Mureș și implicit zonele de parcuri din proximitatea acestuia.

Apicultorii de pe raza municipiului Arad sunt rugați, pe această cale, să ia măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine, pentru a evita contactul cu substanțele insecticide dispersate din zonele precizate mai sus.

Tot în această etapă, tratamentul chimic de dezinsecție împotriva tânțarilor adulți va continua (în săptămâna/intervalul 12 – 16 iunie 2023) cu un nou tratament terestru, pe timp de noapte, în intervalele orare 21.30 – 4.30, tratament care se va aplica pe toate aliniamentele stradale, zonele verzi, în toate cartierele municipiului (fâşii verzi plantate, spaţii verzi lângă condominii, parcuri, scuaruri, malurile Mureşului, a canalelor deschise, Lacul Pădurice, etc).

Tratamentele de dezinsecție din această etapă vor include și un tratament împotriva căpușelor (vectori de boli bacteriene, virale sau parazitare) ce se va aplica în zonele verzi cu vegetație densă din parcuri, spații publice și de agrement, dar și locații reclamate ca fiind posibile focare aflate pe domeniul public și privat al municipalității.

În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.

Produsele biocide folosite în tratamentele de dezinsecție precizate sunt Deltatim® Plus și Cymina® Ultra sunt avizate de Ministerul Sănătăţii – Comisia Naţională pentru Produse Biocide şi se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţii deschise pe malurile apelor, în depozite de anvelope uzate, subsoluri de la blocuri etc. în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.