În baza acordului și a bunei colaborări cu Asociația Educational Times, prin sucursala regională Arad, în data de 7 aprilie 2023, la sediul Penitenciarului Arad a avut loc cursul de instruire „Prim ajutor de bază”, la care au participat 30 de persoane private de libertate (26 bărbați și 4 femei).
Pe parcursul sesiunii, persoanelor private de libertate le-au fost explicate metodele bazale prin care viața semenilor poate fi salvată. Fiecare metodă (ex. evaluarea stării de conștiență, stimuli verbali și dureroși, evaluarea respirației) a fost abordată din punct de vedere teoretic, urmată de demonstrație pe menechin, iar apoi de manevre practice aplicate direct pe persoană.
Activitatea, susținută de Camil Katona și Favius Lucian Catana, s-a dovedit a fi deosebit de utilă și apreciată de către participanți, aceștia manifestând receptivitate și interes pentru tematica abordată.
Informațiile acumulate și demonstrațiile practice reprezintă resurse care ne sunt de folos pe tot parcursul vieții și au contribuit la creșterea gradului de conștientizare a responsabilității pe care fiecare dintre noi o are în raport cu viața celor din jur.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Penitenciarul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)