Plaja Ghioroc, supranumită „Litoralul Vestului”, se deschide oficial pentru turişti în 30 mai, iar noutatea acestui sezon estival va fi amenajarea unui loc de joacă pe luciul apei, din elemente gonflabile.
Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că plaja a fost deja pregătită şi poate fi folosită fără costuri, chiar dacă deschiderea oficială are loc sâmbăta viitoare.
„Avem deja şi salvamarul prezent zilnic, localurile sunt toate deschise, deci vizitatorii pot veni să se bucure de nisip şi apa lacului. Taxa de parcare de 10 lei, singura pe care o aplicăm, va fi percepută abia din 30 mai. Această taxă a rămas nemodificată în ultimii cinci ani. În acest sezon, noutatea va consta într-un spaţiu de joacă pe luciul lacului, format din elemente gonflabile. De asemenea, am mărit numărul palmierilor de pe plajă şi de pe aleea comercială, dar am înfrumuseţat zona şi cu leandri. Sunt deschise deja pentru turişti campingul de căsuţe şi cel pentru rulote”, a declarat primarul.
El a precizat că tradiţionalul „Ghioroc Summer Fest” a fost programat în acest an în perioada 27 iunie – 6 septembrie.
„Acest festival tineresc va aduce petreceri cu DJ, petreceri studenţeşti, petreceri cu spumă sau bătăi cu vopsea colorată”, a spus edilul.
Pe plajă a fost adus şi nisip proaspăt şi s-au făcut unele reamenajări.
Primarul a spus că anul trecut au fost înregistraţi aproximativ 100.000 de vizitatori la Plaja Ghioroc, în scădere faţă de 2024 şi 2023, când au fost estimaţi 120.000.
„Cred că turismul în general a fost afectat de starea economiei româneşti, dar suntem optimişti că vom avea un sezon bun, pentru că Ghioroc este o alternativă la destinaţii scumpe”, a mai declarat Corneliu Popi-Morodan.
Comuna Ghioroc, aflată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, a devenit staţiune de interes local în urmă cu cinci ani. Plaja de lângă gară este principala atracţie, iar în ultimii ani aici au apărut investiţii publice şi private care au atras mii de vizitatori, mai ales din zona de vest a ţării şi din Ungaria.
Zona de agrement are în total 105 hectare, din care Lacul Ghioroc are o suprafaţă de 66 de hectare şi o adâncime maximă de 15 metri. Plaja de 11.000 de metri pătraţi este amenajată cu palmieri, umbrele, baldachine, tobogane de apă şi loc de joacă pentru copii. Mai există un camping de căsuţe, unul pentru rulote, terase, cluburi şi o parcare cu aproximativ 1.000 de locuri.
sursa: Agerpres
Comuna Ghioroc a devenit oficial stațiune turistică de interes local
