Peste 80% din transporturile de lemne verificate de autorităţi, în cadrul unei ample acţiuni care a avut loc în zona forestieră a judeţului Arad, au fost cu probleme de legalitate şi au fost aplicate 30 de amenzi.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, acţiunea cu forţe mărite a avut loc pentru protecţia fondului silvic şi s-a desfăşurat în zonele Gurahonţ, Săvârşin şi Pecica, participând poliţişti şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere.
„Echipele de control au verificat 28 de transporturi de material lemnos şi şapte platforme primare (depozite în pădure – n.r.). Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Au fost confiscaţi aproximativ 181 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 42.000 de lei”, a transmis IPJ.
Instituţia a precizat că peste 80% din transporturile verificate au fost cu probleme de legalitate, fiind vorba de material lemnos încărcat în camioane, camionete sau tractoare cu remorci.
În urma acţiunii, au mai fost retrase două certificate de înmatriculare şi două seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare.
