Peste 6.500 de perechi de încălţăminte, în valoare totală de 326.000 de lei, au fost confiscate de autorităţi după ce poliţiştii de frontieră arădeni le-au găsit în trei autoutilitare oprite la controale pe autostrada A1.
„În data de 7 ianuarie 2025, pe comunicaţia DN 7 Arad-Nădlac, respectiv pe A1 Nădlac – Deva, sensul de mers din Ungaria către România, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au efectuat controale nesistematice şi aleatorii. În cadrul acestora au fost opriţi pentru control trei cetăţeni români, şoferi ai unor autoutilitare înmatriculate în România, ce transportau încălţăminte din Slovacia în România”, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au luat legătura cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Antifraudă Deva, iar după verificări s-a decis reţinerea în vederea confiscării a 6.520 de perechi de încălţăminte, în valoare de de 326.000 de lei.