Peste 40 de tone de substanţe periculoase, între care azotat de amoniu şi nitrat de amoniu, au fost găsite de poliţiştii arădeni la o firmă din comuna Bârsa.
Firma a fost verificată de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Arad.
„În urma controlului a reieşit că nu au fost respectate condiţiile legale pentru păstrarea şi depozitarea produselor cu conţinut periculos, nefiind aplicate măsurile obligatorii de protejare a pesticidelor şi nefiind respectate normele de depozitare. Astfel, au fost descoperite şi amplasate pe drumul principal, pe paleţi şi pe sol, în stări diferite de degradare, aproximativ 30.325 de kilograme de substanţă de azotat de amoniu, 8.000 de kilograme de îngrăşământ conţinând azot, fosfor şi potasiu şi 1.800 de kilograme de nitrat de amoniu”, a transmis, joi, IPJ Arad.
Într-un garaj au mai fost găsite depozitate recipiente însumând 67 de litri de produse pentru protecţia plantelor şi alte produse cu termenul de valabilitate expirat.
Substanţele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmit un dosar penal pentru poluare, neluarea măsurilor de eliminare a substanţelor care au devenit deşeuri şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase.
foto: IPJ Arad