Ziarul electronic al arădenilor

Peste 200 de angajaţi de la unităţi sanitare din Arad, înscriși în platforma online pentru a se vaccina anti-COVID

Peste 200 de angajaţi din unităţile sanitare din judeţul Arad s-au înscris, joi dimineaţă, în decurs de trei ore, pe platforma online dedicată programării pentru vaccinare anti-COVID.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a declarat că înscrierile în platforma electronică au început în jurul orei 9.00, pentru cinci din cele şase centre de vaccinare înfiinţate în judeţ.

„În trei ore, am avut peste 200 de cadre medicale şi personal auxiliar care s-au înscris în sistem pentru a se vaccina. Personalul din unităţile medicale private nu a avut deocamdată posibilitatea de a se înscrie, pentru că centrul de vaccinare dedicat acestor angajaţi nu este vizibil pe platformă, situaţie care va fi corectată de INSP în următoarele ore, după cum am fost anunţaţi“, a afirmat Timiş.

El a precizat că, deşi iniţial judeţului i-au fost alocate 975 de doze de vaccin, cifra nu mai este valabilă, urmând ca duminică, cu o zi înainte de începerea campaniei de imunizare în judeţ, să se stabilească numărul vaccinurilor care vor fi aduse la sediul DSP Arad de la centrul regional din Timişoara.

„În funcţie de câte persoane se vor înscrie până duminică pe platforma electronică, vom stabili câte doze vom aduce la Arad în aceeaşi zi“, a spus Timiş.

Şeful DSP a precizat că vaccinarea va începe luni dimineaţă, la ora 8.00, în toate cele şase centre.

Conducerea DSP Arad anunţase, marţi, că vaccinarea anti-COVID va începe în judeţ pe 4 ianuarie, considerându-se că din cauza zilelor libere de Anul Nou ar putea să fie puţini cei care se prezintă pentru imunizare, iar dozele începute trebuie folosite în scurt timp.

La finalul lunii noiembrie, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unitate cu 2.200 de angajaţi, au transmis la DSP o solicitare pentru 1.300 de doze de vaccin împotriva COVID-19, în urma chestionării angajaţilor care ar dori să se vaccineze rezultând că 60% dintre aceştia au răspuns afirmativ.

La nivelul unităţilor medicale din judeţ, 2.395 de angajaţi au acceptat să fie imunizaţi, conform cercetării de la acea dată.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.