Peste 260.000 de fire de ţigări, dar şi sume importante de bani în lei şi valută, au fost ridicate de poliţiştii arădeni, în urma unor percheziţii la presupuşi contrabandişti.
Lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat nouă percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.
Conform unui comunicat de presă remis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, au fost ridicate 261.618 fire de ţigări, aflate în pachete netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, precum şi 204.475 de lei, 23.615 de euro şi 4.800 de dolari.
„Astfel, poliţiştii au ridicat de la locuinţele unui bărbat din Arad, de 38 de ani, 77.400 de ţigarete, de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător, 15.517 lei şi 65 de euro. La domiciliul unui bărbat de 49 de ani, din acelaşi judeţ, poliţiştii au descoperit 110.400 de ţigări, de diferite mărci, netimbrate şi timbrate necorespunzător. De asemenea, de la imobilele unui arădean de 61 de ani, au indisponibilizat 73.160 de ţigarete, de diferite mărci, netimbrate şi timbrate necorespunzător, precum şi 188.958 de lei, 4.800 de dolari şi 23.550 de euro“, precizează comunicatul.
În urma percheziţiilor, au mai fost găsite la un bărbat, de 51 de ani, 100 de ţigarete netimbrate, la altul, de 46 de ani, 520 de ţigarete, iar la firma unei femei de 29 de ani au fost găsite 38 de ţigarete netimbrate.