Ziarul electronic al arădenilor

Opt migranți din Afganistan, depistați în două autotrenuri la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat opt cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria,  ascunşi în două automarfare. 

Șase dintre migranți au fost descoperiți când la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 23 ani, care conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese de aluminiu pe ruta România – Spania.

„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, patru adulți, având vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani și doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani“, a informat Poliția de Frontieră.

Tot la PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au depistat într-un camion condus de un cetăţean român  doi tineri din Afganistan, unul în vârstă de  20 de ani, iar celălalt de 15 ani.

În ambele situaţii, tinerii au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii celor două automarfare și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun“, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.