Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Oina prinde rădăcini la Șimand. „Șoimii“ au participat la patru competiții naționale

Sportul nostru național continuă să fie practicat pe meleagurile arădene, tradiția zonei Almaș fiind dusă mai departe, de ceva vreme, de ACS Șoimii Șimand.

Clubul din Șimand a participat, zilele trecute, la patru competiții naționale organizate de Federația Română de Oină, reușind să câștige un titlu de vicecampion național.

Mai întâi, pe stadionul de rugby „Mihai Naca“ din Constanța, echipa de juniorii III a încheiat pe locul patru întrecerea de oină pe iarbă, pentru ca apoi, la Eforie Nord, clasările băieților coordonați de prof. Daniel Mărcuș și prof. Daniel Lazăr în campionatele naționale de oină pe plajă să fie: locul VII la categoria juniori I, locul VIII la nivelul juniorilor II și locul II în întrecerea juniorilor III.

Iată rezultatele înregistrate de ACS Șoimii Șimand:

Juniori III iarbă: 0-14 cu CSM Râmnicu-Sărat (jud. Buzău), 3-14 cu CS Biruința Gherăești (jud. Neamț), 2-15 cu CS Victoria Surdila-Greci (jud. Brăila – echipa campioană).

Juniori I plajă: 3-9 cu Tradisport Constanța, 0-10 cu CS Victoria Surdila-Greci (echipa campioană), 1-13 cu CS Hoina Craiova.

Juniori II plajă: 2-12 cu Râmnicu-Sărat, 5-14 cu Surdila-Greci, 0-15 cu CS Biruința Gherăești (jud. Neamț), 4-16 cu CSM Oltenița (jud. Călărași – campioana).

Juniori III plajă: 8-4 cu Râmnicu Sărat, 2-11 cu Gherăești (echipa campioană), 3-4 cu Surdila-Greci.

Alături de vicecampionii naționali de juniori III: Ioan Hotăran, Mădălin Petrița, Filip Țolan, Andrei Pop, Patrick Gavrilă, Valer Buhai, Patrik Chelea, Antonio Mîrșanu, Ionuț Iovan și Armani Baiaram-Durac, lotul șimăndan i-a mai cuprins pe: Darius Găleancu, Marius Munteanu, Andrei-Ilie Țolan, Raul Tomuța, Darius Ujoc și Paul Ujoc.

Prezența ACS Șoimii Șimand la cele patru evenimente a fost posibilă datorită unui proiect în valoare de 10.000 de lei finanțat de Centrul Cultural Județean Arad.

„Ne bucurăm că am câștigat medalia de argint la categoria juniorilor III la recent încheiatele Campionate Naționale de oină pe plajă de la Eforie Nord. Finalul ultimului meci, cu Surdila-Greci, a fost hotărâtor, una sau două «loviri» a jucătorilor noștri de către adversari putând să ne coboare pe locul III și chiar în afara podiumului.

Au participat centre de tradiție a acestui sport, iar noi ne dorim ca și Șimandul să ajungă un punct important pe această hartă a oinei. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, în special CCJA, iar în toamnă vrem să continuăm să fim printre protagoniștii oinei în sală, mai ales că Aradul va găzdui câteva întreceri naționale“, afirmă prof. Daniel Mărcuș, președintele ACS Șoimii Șimand.

Comunicat de presă

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.