O organizaţie extremistă care ar fi fost înfiinţată de un adolescent din Arad ar fi distrus cruci şi monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc, liderul fiind cercetat penal pentru mai multe infracţiuni, în timp ce, la Ineu, un alt adolescent ar fi lipit mai stickere cu însemne naziste şi antisemite.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, agenţii Serviciului de Investigaţii Criminale cercetează trei minori implicaţi în acţiuni extremiste.
„Doi minori, din Arad, ar fi distrus pietre funerare şi ar fi vopsit cu spray monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc, din municipiul Arad. Minorii ar fi fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter extremist şi nazist. În cauză, cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite”, a transmis IPJ.
Într-un alt dosar, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, este cercetat un băiat de 18 ani, care ar fi lipit mai multe stickere cu însemne naziste şi antisemite.
„Cel în cauză ar fi liderul unei grupări cu caracter extremist şi membru în alte grupări similare, din ţară”, arată reprezentanţii IPJ Arad, care au precizat că în acest caz a avut loc şi o percheziţie domiciliară, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.
Tânărul este cercetat pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Anchetatorii anunţă că cercetările au fost extinse, „pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi destructurarea grupărilor ilegale”.
foto: IPJ Arad