Un autoturism parcat în fața unei case din localitatea Zimandu Nou a luat foc sâmbătă, iar pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii din Arad.
„Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit sâmbătă, în jurul orei 14.45, în localitatea Zimandu Nou, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism aflat în curtea unei gospodării. Evenimentul a fost anunțat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, la fața locului ajungând un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă“, a informat ISU Arad.
Conform sursei citate, la sosirea echipajului de intervenție, autoturismul era afectat în proporție de 70%, însă, în scurt timp, pompierii au lichidat incendiul, limitând astfel propagarea flăcărilor la casă și împrejurimi.
„Din fericire nu s-au înregistrat victime“, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Cauza declanșării incendiului a fost un scurtcurcuit la sistemul electric al autoturismului.
foto: ISU Arad


